„Vreau să realizez baremul pentru Campionatul European”

Interviu cu Claudia Maria Florea, atletă hunedoreană, campioană naţională

 

La recenta ediţie a Campionatelor Naţio­nale de atletism în sală, sportiva Claudia Maria Florea (foto), legitimată la SCM Deva şi CS Ghelari, a reuşit o dublă performanţă, cucerind medalia de aur aât în proba de 800 m, cât şi în cea de 1500 m, fapt care i-a dat dreptul de a face parte din echipa României care va participa la acest final de săptămână la Campionatele Balcanice de Atletism în sală, de la Istanbul. Înainte de plecare am reuşit un interviu cu atleta clubului devean.

Reporter: Vreau să îţi transmit felicitări pentru cele două medalii de aur pe care le-ai câştigat recent la campionatele naţionale de sală. A fost o mare surpriză, deoarece ai câş­tigat la ambele probe, 800 m şi 1500 m. Dintre cele două probe, pe care o preferi mai mult?
Claudia Maria Florea: Nu pot să spun că am o probă, dintre cele două, preferată. Am­bele sunt probe interesante şi alerg pe amân­două distanţele, la concursuri, la fel de bine.

Reporter: Ştiu că erai mai aproape de proba de 800 m.
Claudia Maria Florea: Da, aşa este. Am alergat prima data în proba de 800 m, cred că la atunci când eram la categoria junioarelor II , apoi am ales această probă ca una de bază pe care am alergat mulţi ani, la toate competiţiile, cu rezultate bune şi medalii. La proba de 1500 m-am decis să alerg de puţin timp, a fost aşa un fel de joacă, e o distanţă convenabilă, îmi place şi au venit şi rezultate.

Reporter: Sunt cele două probe apreciate de reprezentantele tinerei generaţii? Am văzut că vin din urmă atlete tinere, junioare, care sunt foarte valoroase.
Claudia Maria Florea: E adevărat, vin junioare tinere, valoroase cum spuneţi, dar tre­buie investit în această generaţie. Aici avem noi probleme, în investiţia pe care tre­buie să o facem în sportivi.

Reporter: Din păcate nu avem şi baze sportive adecvate pentru cele două probe, unde să se pregătească aceşti sportivi. Spune-mi, tu cum reuşeşti să te pregăteşti, fiind legitimată la clubul devean, dar şi cu legitimare la CS Ghelari. Nu prea sunt condiţii,săli, unde să te pregăteşti, să te antrenezi pentru cele două probe.
Claudia Maria Florea: Nu sunt săli, dar nu sunt nici stadioane. Cel puţin la noi în judeţ s-a demarat acest proiect pentru construirea unei piste de atletism moderne pe stadionul din Deva. Dar până acum m-am antrenat cum am apucat. Eu cel puţin, fiind din co­muna Ghelari, m-am antrenat pe un teren de fotbal, pe iarbă practic sau uneori pe asfalt. Dacă plouă,nu te poţi antrena pe iarbă şi te pregăteşti pe asfalt, printre maşini, printre oameni. Toată lume m-a văzut, poate să con­firme acest lucru.

Reporter: Urmează o competiţie impor­tantă pentru atleţii din România, Campio­natele Balcanice de atletism în sală, de la Istanbul. Eşti calificată de drept la aceaste întreceri.
Claudia Maria Florea: Aveţi dreptate, deoarece am câştigat ambele probe la na­ţio­nale sunt titulară şi pot să aleg orice probă vreau să alerg din cele două. Împreună cu antrenorii mei( Emerson Toma şi Ştefan Beregszaszy) am decis să alerg doar la 1500 m şi sperăm, mai mult, sunt sigură în procent de 99% că voi reuşi să realizez baremul de calificare pentru Campionatele Europene din Polonia, programate în luna martie. Ştiu cât am muncit şi ce trebuie să fac la concurs pen­tru a realiza baremul.

Reporter: Ai doi antrenori consacraţi. Cum te înţelegi cu cei doi antrenori? Pe Ştefan Beregszaszy l-ai cooptat practic de puţin timp în staff-ul tău tehnic.
Claudia Maria Florea: Mă înţeleg foarte bine cu ambii antrenori. Practic sunt ca şi un copil pentru cei doi tehnicieni, m-au adoptat, pot să spun. Este important că ne înţelegem bine, iar re­laţia dintre sportiv şi antrenor să meargă foarte bine şi să ne ajute la per­for­manţele mele.

Reporter: Este adevărat ce se spune, că după ce vei încheia activitatea sportivă de performanţă vei rămâne ca să profesezi aici, în zona noastră?
Claudia Maria Florea: Sigur că da, dar nu m-am gândit, nu mi-am propus încă să închei activitatea de performanţă. De abia am reu­şit să obţin rezultate bune la nivel national. Îmi doresc să am câţiva ani buni în sportul de performanţă, cu alte rezultate bune, deoa­rece am muncit foarte mult şi mă interesează performanţa. Nu cred că am reuşit să ajung la performanţele pe care le-am dorit. Mai am timp.

Reporter: Nici nu mă gândeam că vrei să renunţi aşa de uşor la marea performanţă. Eu vreau să îţi dau întâlnire la viitoarea edi­ţie a Jocurilor Olimpice, la Paris 2024. Ce zici?
Claudia Maria Florea: Acesta este şi obiectivul pe care eu mi l-am propus îm­preu­nă cu antrenorii cu care mă pregătesc acum.

Reporter: Succes la întrecerile de la Istabul şi te aşteptăm acasă cu o medalie şi cu ba­remul pentru europene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare