ActualitateFlash

Vot final în comisiile de specialitate pentru unul dintre proiectele mult aşteptate de hunedoreni

Proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea acestora a încheiat procesul de avizare în comisiile din Parlament. Urmează votul în plenul Camerei şi promulgarea legii.

Proiectul a fost susţinut, ieri, marţi, în cadrul Comisiei de Cultură, de deputatul Laurenţiu Nistor şi de senatorul Viorel Sălan, în numele iniţiatorilor, primind avizul favorabil al Comisiei, în calitate de comisie raportoare, cu unanimitate de voturi.
Un demers legislativ realizat prin efortul comun al parlamentarilor PSD Hunedoara şi pentru care a existat maturitatea politică necesară, astfel încât proiectul să treacă de comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Trecerea Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara este unul dintre proiectele mult aşteptate de hunedoreni şi una dintre promisiunile parlamentarilor PSD Hunedoara.
Cele patru cetăţi din Munţii Orăştiei: Costeşti-Blidaru, Costeşti- Cetăţuie, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa vor ajunge în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, iar Căpâlna va reveni în administrarea Consiliului Judeţean Alba.
Acest proiect legislativ are drept scop protejarea unui monument UNESCO, un monument al tuturor românilor, pentru că vorbim de măsuri imediate de pază şi protecţie, de accesarea fondurilor necesare lucrărilor specifice de conservare şi restaurare, dar şi de susţinerea activităţilor de punere în valoare a siturilor din Munţii Orăştiei, cu scopul de a asigura integrarea lor în circuitul turistic internaţional.
În expunerea de motive, am arătat faptul că trecerea acestei moşteniri culturale şi istorice din Munţii Orăştiei în administrarea judeţului reprezintă o garanţie a păstrării identităţii noastre culturale. A contat, de asemenea, şi exemplul bunei practici al Cetăţii Sarmizegetusa Regia, care este administrată de Consiliul Judeţean Hunedoara din 2012. Trecerea Sarmizegetusei Regia în administrarea Consiliului Judeţean a avut numai efecte pozitive – monumentul are pază, indicatoare şi oameni care se ocupă de întreţinerea spaţiului, iar drumul de acces a fost modernizat.
Cetăţile Dacice trebuie să beneficieze de aceiaşi termeni, pentru că reprezintă o bună parte din istoria noastră, a tuturor românilor.
Mulţumim tuturor colegilor parlamentari care au susţinut acest proiect atât de important pentru Hunedoara, pentru că au înţeles că atunci când vorbim despre istorie şi despre interesul naţional sunt mai importante lucrurile care ne leagă decât cele care ne separă.
Imediat după votul din plen, această comoară din Munţii Orăştiei va intra pe o nouă traiectorie care va aduce beneficii tuturor hunedorenilor, pentru că vorbim de turism civilizat şi de promovarea identităţii noastre culturale.
Grupul parlamentar PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura