Comunitate

Viitoarea groapă de gunoi a judeţului nu are probleme de mediu

Volodia Macovei

Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara a organizat dezbateri publice legate de sistemul integrat de management al deşeurilor, ce va fi pus în operă la nivelul judeţului, sistem care este legat de mult discutata groapă de gunoi ce va fi construită la Bârcea.
Aceste dezbateri publice sunt solicitate de Comisia Europeană, cea care finanţează astfel de proiecte. Dezbaterile publice se fac pe două direcţii distincte: atunci când se schimbă destinaţia unui amplasament, respectiv care este impactul asupra mediului atunci când o păşune se transformă în depozit de deşeuri, cea de-a doua temă de dezbatere fiind pe ansamblul proiectului şi vizând impactul construcţiilor asupra mediului. Pe cea de-a doua temă, au fost organizate dezbateri publice la Petroşani, unde se va face o staţie de sortare şi transfer deşeuri, şi la Hunedoara, unde există discuţii nefinalizate privind un drum de acces. În şedinţa internă a comisiei de analiză tehnică, din care fac parte, alături de specialiştii în mediu, şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai primăriilor implicate în proiect, ai Direcţiei de Sănătate Publică, s-a făcut un studiu de impact la care nu au existat recomandări de completare, astfel încât a fost dată o decizie de mediu favorabilă. În acest moment, încă mai pot fi depuse completări şi comentarii legate de această decizie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura