Comunitate

Vețel: Investiții cu plus și minus

Magdalena Șerban

Lucrările la școala generală din Vețel, demarate printr-un proiect câștigat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) bat pasul pe loc din cauză că so­cie­tatea care a câștigat licitația de execuție s-a retras. În schimb, vestea bună la capi­tolul noi obiective vine de la sala de sport din incintă, materializată prin Compania Națională de Investiții (CNI).

E nevoie de extindere, reabilitare și dotare
Neîndeplinind în totalitate criteriile de con­fort, respectiv necesarul minim de spaţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a ac­ti­vităţilor specifice, se impunea ca edificiul școlar din localitatea de centru să treacă printr-un proces de modernizare. Potrivit pro­iectului tehnic, lucrările de construcţii prevăzute vizează montaj şi instalaţii privind reabilitarea infrastructurii (fără modificarea funcţionalităţii iniţiale), înlocuirea parţială a şarpantei şi învelitorii plus accesorii, extin­de­rea corpului principal şi construcţia unui etaj, canalizare, alimentare cu apă, instalaţii termice interioare, centrală termică pe gaz etc. La final, instituţia de învăţământ va pu­tea beneficia de patru săli de clasă în plus faţă de cele existente şi grupuri sanitare afe­rente. Pe lângă construcţia efectivă, de­mersul mai prevede achiziţionarea şi mon­tarea unor echipamente şi o serie de dotări (climatizare, bănci, scaune, table şcolare moderne etc. ,, Suntem într-o situație de­li­cată, deoarece constructorul a turnat fun­dația, iar apoi a renunțat la contract, ceea ce pe noi ne obligă să reluăm procedura de lici­tație și să o luăm de la capăt cu toată partea birocratică, cu alte termene, ș.a.m.d. Din păcate, nu putem avea control asupra evo­lu­ției/involuției lucrurilor, deși avem deschi­dere și înțelegere pentru o bună colaborare. Știm că pandemia a adus modificări de pre­țuri inclusiv la materialele de construcții, au fost întreruperi dictate de starea de ur­gență, mâna de lucru e greu de găsit, însă atunci când îți asumi ceva, ar trebui să duci la bun sfârșit. Dar haideți să vorbim despre situații pozitive și să amintesc că noua sală de sport din incinta școlii generale, finanțată prin CNI, se află pe ultima sută de metri cu fina­lizarea, momentan lucrându-se la fini­saje și la compartimentările interioare. E po­sibil chiar din anul curent să fie dată în funcțiune. Aici, elevii îşi vor putea desfăşura orele de educaţie fizică sau se vor putea organiza diverse activităţi, antrenamente şi competiţii de profil, locația oferind 102 locuri”, a afirmat Ioan Henţiu (foto), primarul din Veţel. Edilul a mai subliniat faptul că o altă bătaie de cap vine dinspre cele trei microbuze școlare cu care se asigură transportul copiilor, toate fiind vechi și rele. Asta se traduce prin reparații dese și mul­tiple, o adevărată aventură cu piesele care implicând o anumită vechime, se găsesc greu și sunt scumpe, deci nimic bun. Nici tre­cerea pragului de trei la mia de locuitori ca rată de infectare cu SARS-COV2 nu este un scenariu prea optimist pentru localnici, dar se speră ca panta să nu fie în creștere. ,,Rog păstrarea distanțării, purtarea măștii și respectarea normelor sanitare în vigoare. Este încă un hop medical pe care trebuie
să-l trecem, cu bine, împreună. Vă doresc sănătate și să vă țină Dumnezeu departe de orice rău”, a fost îndemnul lansat de Ioan Hențiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura