Vernisajul expoziţiei “#identity” a artistului John Pîrva

23 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Adriana Clej

Astăzi, joi, 24 mai, de la ora 17.00, are loc vernisajul expoziţiei de pictură a artistului John Pîrva. Expoziţia de artă este intitulată “#identity” şi are loc la Galeria de Artă “Forma” din Deva, fiind prezentată de Oliv Mircea, critic de artă.

John Pîrva este născut la 21 mai 1962, în localitatea hunedoreană Balşa. Acesta, în 1981, părăseşte România şi se stabileşte definitiv în Statele Unite ale Americii, cu statutul de refugiat politic. În 1987 devine cetăţean american şi locuieşte următorii 20 de ani în S.U.A, urmând revenind în România doar în 2004.
Acesta a frecventat Şcoala Populară de Artă Petroşani, Secţia Fotografie şi Arta Filmului, continuându-şi studiile la Liceul Pedagogic din Deva şi la cel din Sibiu, Secţia Arte Plastice. Apoi, după ce a ajungâd în SUA, şi-a continuat studiile la Portland State University, Secţia Pictură. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România, Filiala Deva. Acesta are lucrări în colecţii particulare din Austria, Statele Unite, Franţa, Japonia, Algeria şi România.
Criticul de artă Oliv Mircea declară: “O agitaţie existenţială fertilă, o forfotă multiformă, o epifanizare a umanităţii corporale îl pune pe John Pîrva, ca artist ce este, să «guste» din sentimentul tragic al existenţei. O voinţă nedeterminată, o voinţă inconştientă, o voinţă care reprezintă fundamentul unei îndârjiri se află în osmoză naturală cu fluxul vital care mişcă lumea în tablou şi îi dă consistenţă. E o mişcare care îi cere vieţii să se reînnoiască, să crească şi, în consecinţă, să se îmbogăţească. Stă ascunsă în compoziţie o rotunjime feminină care favorizează emoţia estetică pe care o suscită astăzi lumea, ca şi fiorul provocat de aceasta să inducă o gândire/viziune încurajatoare care ştie să spună lucrurilor aşa cum trebuie să fie mai degrabă decât aşa cum sunt”, susţine Oliv Mircea, critic de artă.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Se împart banii pentru ONG-uri la Deva

În şedinţa de astăzi, 24 mai, vor fi supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului local Deva proiectele de hotărâre privind alocarea...

Bulina neagră, 24.05.2018

Vasile Liviu Oltean, cetăţean din Lupeni Pentru că a fost condamnat, alături de alţi ciraci, la închisoare pentru furt calificat,...

Bulina albă, 24.05.2018

Marius Omotă, primarul comunei Ilia Pentru că a reuşit să atragă de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, banii necesari...

Închide