Actualitate

Vânzător mușcat de un tânăr din Hunedoara, prins la furat

Fapta a avut loc într-un mare com­plex comercial din București, localitate în care tânărul de 21 de ani, din Hunedoara, stătea de mai multă vreme în căutarea unui loc de muncă.
Doar că n-a fost nimic pe placul său din oferta bogată de joburi oferită de Capitală, așa că s-a pus pe furat. O perioadă i-a mers, astfel că hune­do­reanul fura cosmetice de firmă și apoi le vindea la colț de stradă, dar a fost prins.

Măsuri impuse
„Optând pentru soluţionarea cauzei în baza procedurii simplificate, inculpatul a recunoscut expres şi integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, aceas­tă atitudine procesuală fiind adop­tată şi cu prilejul verificării măsurii ares­tării preventive dispuse faţă de el”, au arătat anchetatorii. Tânărul a mai fost con­damnat de Judecătoria Hunedoara în mai multe rânduri încă din vremea în care era minor, tot pentru infracțiuni ase­mănătoare. Acesta le-a spus jude­că­torilor că este consumator de droguri și alcool, iar când a comis tâlhăria se afla sub influența substanțelor psihoactive. Judecătoria Sectorului 3 București l-a condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare și l-a trimis înapoi la Hunedoara, unde va trebui să respecte mă­surile impuse prin Biroul de Pro­ba­țiune Hunedoara, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comu­ni­tă­ţii pe o perioadă de 90 de zile la Epis­co­pia Devei și Hunedoarei sau la Pri­măria municipiului Hunedoara – Consiliul Local al Mun. Hunedoara – Căminul pen­tru persoane vârstnice. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura