Vă vor judeca academicienii, colegii dumneavoastră… (II)

Cât de greu este să obţii un titlu de doctor? Mă refer la cele obţinute pe bune, nu la facultăţi de tip ghişeu…
Vă spuneam ieri de cazul colegei mele, care şi-a lăsat fetiţa bolnavă, pentru a se putea prezenta la examen, tocmai de la Râmnicu Vâlcea la Alba Iulia. Dar, am şi un caz din Deva. O profesoară de la unul din liceele foste industriale, înscrisă la doctorat cu o temă generoasă, desigur, nu pe gustul mult prea-pragmaticilor economişti, o temă care dovedeşte că şi provincia poate naşte intelectuali (sunt de acord că formularea are doza ei de frustrare). Am întrebat-o dacă elevii ei sunt interesaţi de limba română. Prea puţin, mi-a răspuns. Poate unul sau doi, restul îndeplineşte norma obligatorie de clase stabilite prin lege. Poţi să ai oricât talent pedagogic, cazurile din filme rămân, de cele mai multe ori, în filme. Să-i fie răpit profesoarei în cauză dreptul de a se perfecţiona? Dreptul de a-şi refuza căderea iremediabilă în plafonare, dacă nu are şansa să predea la un liceu de elită? Să-i fie refuzaţi banii în plus pentru o lucrare ce poate fi publicată, îmbogăţind astfel cultura română, atât cât se poate de la acest nivel?
Vine guvernul şi spune nu, nu se mai plătesc doctoranzii şi doctorii din învăţământul preuniversitar. Ce le trebuie doctorat? Apar şi cozile de topor, propriii lor colegi – de ce să le plătească statul în plus pentru doctorat? Doar nu e nevoie… Dacă eşti profesor bun, cu talent (aici apare modestia bine jucată), atunci, tot ce trebuie să faci este să fii un bun dascăl pentru elevii tăi.
E şi aici o doză de adevăr. Există numeroşi dascăli buni, cu sau fără doctorat. Dar în numele performanţei, nu trebuie să descurajăm excelenţa. Un doctorat poate însemna mai mult decât performanţa la clasă. Un doctorat poate însemna o lucrare publicată, un manual, o referinţă în plus pentru o generaţie viitoare. O cărămidă în zidul cunoaşterii – na, sună cam pretenţios, dar am avut în minte melodia de la Pink Floyd, The Wall, evident, cu alt sens.
Dar, ştiţi şi dumneavoastră, la fel de bine ca mine, că nu de intelectuali care freacă menta are nevoie ţara. Destul cu mofturile! Pot fi acceptaţi, la rigoare, filosofii, ăia care reuşesc să treacă de statutul de tâmpiţi, căci asta scoate, în viziune prezidenţială, şcoala românească: filosofi şi tâmpiţi! Restul pot fi tinichigii şi ospătari.
„Vă vor judeca colegii mei, academicienii…”, ar fi spus Elena.
Cum care Elena?

One thought on “Vă vor judeca academicienii, colegii dumneavoastră… (II)

  • 2 februarie 2010 la 11:19
    Permalink

    …si gindul ma duce la BUDULEA-TAICHII, copilul sarac ajuns popa printr-un tip de sacrificiu care nu mai este acum la moda, si din cariera de popa facind apostolat, cit despre lucrari de doctorat, pe care mai esti si obligat sa le publici si daca vrei sa ai post doar la o anumita tipografie, apoi sa obligi elevii sa ti le si cumpere, mama lui de cerc vicios…si gindul ma duce de dl profesor Petre Mihai, la excelenta sa lucrare de doctorat pe care nu a trintit-o in capul nimanui, la excelenta domniei sale ca profesor… si la avatarurile parintilor care au avut copiii intr-un prestigios colegiu din Deva unde de dragul notei 10 se mediteaza in particular cred ca si orele de sport…cit despre intelectuali, academicieni…cei carora le lipseste atitudinea de combatere a ignorantei si a imposturii se autocondamna in frecatori de menta, iar cuvintele alcoolicilor fie chiar presedinti ar trebui sa nu conteze…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.