Urmărit de poliţişti, un hoţ a sărit în Crişul Alb

14 mai 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Poliţiştii din Brad au prins în flagrant un individ de 39 de ani, din comuna Vaţa de Jos, care a intrat în locuinţa unui bărbat din municipiul Brad, prin forţarea geamului exterior, cu scopul de a fura. Individul avea şi un complice care asigura zona, pentru a nu fi surprinşi de alte persoane.

Poliţiştii i-au văzut şi somat pe cei doi, însă în loc să rămână pe loc, aceştia au încercat să se facă nevăzuţi. ”La vederea poliţiştilor, atât bărbatul de 39 de ani, cât şi complicele său au fugit pe terasamentul fostei linii ferate, fiind urmăriţi de poliţişti pe malul Crişului Alb. Aceştia au reuşit prinderea şi imobilizarea complicelui, în timp ce bărbatul de 39 de ani a reuşit să scape, la adăpostul întunericului, sărind în apele râului”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Anchetatorii l-au identificat şi prins pe suspect, pe raza comunei Vaţa de Jos, şi au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa sa. Au găsit mai multe probe, iar pe numele său a fost deschis dosar pentru tentativă de furt calificat. (M. Gânju)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Deva va fi înfrumuseţată cu jardiniere Flower Dome

În următoarea perioadă, cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) vor amenaja jardiniere Flower Dome...

Daţi un nume pentru puiul de babuin de la Zoo Hunedoara!

În urmă cu o lună, la Grădina Zoologică din Hunedoara a venit pe lume un pui de babuin, pentru care...

“Nuntaşii de Aur” din Deva, premiaţi în Parcul ”Cetate”

Cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie vor fi premiate, mâine, miercuri, 15 mai 2019, la ora 12:00, în...

Închide