Deva va fi înfrumuseţată cu jardiniere Flower Dome

14 mai 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

În următoarea perioadă, cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) vor amenaja jardiniere Flower Dome în locuri precum Piaţa Unirii, în spaţiul din faţa statuii lui Traian, dar şi în Piaţa Victoriei, în faţa statuii ecvestre a lui Decebal. De asemenea, se continuă amplasarea ghivecelor cu muşcate pe suporţii metalici confecţionaţi de societate.

„Încercăm să ne gospodărim cât mai mult în regie proprie, în ideea de a diminua costurile şi a spori calitatea. Cei 10.000 de bulbi de lalele plantaţi în acest an, cu precădere în sensurile giratorii din municipiu, vor fi refolosiţi, urmând ca peste o săptămână să fie scoşi şi lăsaţi în etapa de conservare. La anul îi vom replanta. Bineînţeles, dacă observăm că unii nu au rămas la fel de rodnici şi frumoşi, îi vom înlocui. Însă nu cred că se va întâmpla asta, fiind flori care rezistă cel puţin doi ani. După cum s-a putut observa, a venit perioada muşcatelor. Am reuşit să umplem o bună parte din ghivecele din oraş, dar mai sunt porţiuni pe care le vom cuprinde în zilele care vin. La poalele Cetăţii am amenajat deja domurile cu flori. Am reabilitat foişorul din parc, aici oficializându-se cununii“, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M. Reamintim că devenii pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Daţi un nume pentru puiul de babuin de la Zoo Hunedoara!

În urmă cu o lună, la Grădina Zoologică din Hunedoara a venit pe lume un pui de babuin, pentru care...

“Nuntaşii de Aur” din Deva, premiaţi în Parcul ”Cetate”

Cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie vor fi premiate, mâine, miercuri, 15 mai 2019, la ora 12:00, în...

Bulina neagră, 14.05.2019

Robert Caşlarov, tânăr din comuna Şoimuş Pentru că a fost trimis în judecată, alături de alţi şase complici, în stare...

Închide