<

Urmarea directă a deciziei Curţii Constituţionale. Rând pe rând, bolnavii cu Covid-19 părăsesc spitalele

6 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Sorina Popa

Ieri, la Spitalul municipal din Hunedoara mai erau internaţi 10 bolnavi cu Covid-19. De fapt, aceştia sunt toţi pacienţii infectaţi cu noul virus internaţi.

Directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, susţine că ieri a mai depus o cerere de externare o femeie internată la Spitalul din Haţeg, pozitivă cu noul virus. Femeia, din Pricaz, a fost lăsată să părăsească unitatea medicală, după ce a fost internată în 29 iunie.
„Nu avem încotro, suntem nevoiţi să-i lăsăm pe pacienţii cu Covid-19 să plece din spitale. Mai avem o cerere depusă, un bolnav care însă a fost negativ la testul de coronavirus”, a declarat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
În ţară, am văzut cazuri de persoane care au părăsit spitalele, infectate cu noul virus, şi care au mers acasă sau pe la terase, deşi pot infecta şi alte persoane. “Atâta timp cât lumea a început să nu mai respecte, să nu mai creadă în existenţa virusului, aşadar libertate, dar fără restricţii, există riscul să se reactiveze pandemia şi să apară focare. Pe acest fond de creştere a cazurilor a intervenit şi decizia Curţii Constituţionale, iar dacă pacienţii nu respectă regula de izolare şi nu au responsabilitate vor reprezenta focare de contaminare pentru alţii”, a declarat medicul Virgil Musta. „Pacienţii cu Covid-19 care se externează pot deveni focare de infecţie, dacă nu respectă izolarea”, a adăugat medicul Musta.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Infuzie de bani europeni la Teliucu Inferior

Deşi ne confruntăm cu episodul pandemic, conducerile publice nu îşi permit luxul de a sta pe loc, riscând să piardă...

Peste 56 de milioane de lei ne costă inundaţiile din iunie

Prefectura Hunedoara anunţă ce pagube au făcut inundaţiile de luna trecută în judeţ. Un număr de 46 de comune şi...

Robert Muzsic este oficial candidatul PMP la preşedinţia Consiliului Judeţean

Ieri, într-o conferinţă de presă, organizaţia judeţeană Hunedoara a PMP şi-a anunţat candidaturile pentru alegerile locale. Asta, deşi în urmă...

Închide