Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a finalizat cu succes proiectul „Pro-Acces”

 

Robert Ghergu

La Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) s-a desfăşurat conferinţa de finalizare a Programului integrat de facilitare a accesului elevilor din liceele aflate în mediile defavorizate la învăţământul superior şi dezvoltarea echităţii la nivel instituţional („Pro-Acces”), derulat în perioada 1 iulie – 14 decembrie 2017, finanţat cu suma de 254.000 de lei din Fondul de Dezvoltare Instituţională, contract CNFIS-FDI-2017-0040.
În Sala Senatului UAB au fost prezenţi membrii echipei de proiect, reprezentanţii partenerilor – Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara – şi ai colaboratorilor, precum şi studenţi ai UAB. În deschidere, conf. univ. dr. Lucian Marina – directorul proiectului „Pro-Acces”, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în derularea cu succes a acestui proiect, inclusiv celor peste 100 de profesori din cele două judeţe, decernând diplome de excelenţă membrilor echipei de proiect, partenerilor şi colaboratorilor.
Conf. univ. dr. Lucian Marina a prezentat rezultatele proiectului „Pro-Acces”, în care au fost incluşi peste 1.300 de elevi de la nouă licee din mediul rural sau din oraşe sub 10.000 de locuitori din judeţele Alba şi Hunedoara. Este vorba despre liceeni de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” şi Liceul Tehnologic Silvic, din Cîmpeni, Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud, Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş, Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna şi Liceul Teoretic Teiuş, din judeţul Alba, respectiv de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Haţeg, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu şi Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia, din judeţul Hunedoara. Au fost depăşiţi toţi indicatorii propuşi în cadrul proiectului „Pro-Acces”, au avut loc activităţi de prezentare inovativă a ofertei educaţionale, au fost acordate 34 de premii de facilitare a accesului la studii superioare, a câte 150 de lei, s-a desfăşurat un concurs de eseuri motivaţionale la finalul căruia au fost acordate 24 de premii, în valoare de 300 de lei, fiecare, au fost organizate excursii de studii la Bucureşti şi Alba Iulia, precum şi seminarii de orientare profesională, toate informaţiile fiind actualizate pe site-ul proiectului „Pro-Acces”.
„Vreau să vă asigur că acest proiect o să aibă continuitate, în sensul că vom păstra legătura cu elevii prin corespondenţă electronică, o să-i antrenăm în forumuri, chiar dacă proiectul se încheie, vom continua activitatea cu ei. În plus, ca universitate, suntem şi foarte interesaţi în a asigura sustenabilitate acestui proiect, practic, elevii vor fi cei care ne asigură viitorul întregii societăţi”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Marina, directorul proiectului „Pro-Acces”.
Prof. Lavinia Ilina – inspector şcolar general adjunct al IŞJ Hunedoara şi prof. Ramona Cucea – inspector şcolar pentru proiecte educaţionale la IŞJ Alba, care a transmis mesajul inspectorului şcolar general Marcela Dărămuş, au apreciat activităţile derulate în cadrul proiectului „Pro-Acces” şi şi-au exprimat dorinţa ca parteneriatul cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia să continue, având în vedere şi faptul că UAB şi-a prezentat mult mai atractiv şi mai eficient oferta educaţională comparativ cu alte universităţi.
Au mai luat cuvântul: prorectorul Adela Socol, profesoarele Diana Câmpan, Iulia Iuga şi Cornelia Popa-Gorjanu, precum şi alţi membri ai echipei de proiect, care au evidenţiat aspecte din derularea activităţilor. Sociologul Alin Tomuş a prezentat rezultatele studiului sociologic privind impactul proiectului „Pro-Acces” prin prisma elevilor şi directorilor celor nouă licee. Conform acestora, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va fi prima opţiune a elevilor pentru continuarea studiilor, după ce vor fi promovat examenul de bacalaureat. Participanţii la conferinţă au primit portofoliul proiectului „Pro-Acces” şi au vizionat o selecţie de imagini reprezentative din timpul activităţilor.

Ghidul proiectului „Pro-Acces” poate fi accesat aici.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
„Măcel” pe parchet! Autobergamo „a măturat pe jos” cu Muncitorul Reşiţa!

La ultima reprezentaţie din acest an în faţa suporterilor, Autobergamo Deva a învins cu incredibilul scor de 25-3 pe Muncitorul...

Agentul de pază nu s-a speriat

            Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Vețel au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi

Doi tâlhari, prinşi de poliţişti şi băgaţi după gratii

Adriana Clej Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Deva, iar în urma

Închide