Comunitate

Triplă lansare de carte a publicistei şi poetei Camelia Ardelean

Vineri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat în cadrul Deva Mall, o triplă lansare de carte. Publicista şi poeta Camelia Ardelean a venit în faţa hunedorenilor cu volumele: În oglinda sufletului meu – ce include 90 de poeme dedicate mamei, Pasiune – care cuprinde 50 de poeme de dragoste şi Ingenuitate – ce include 71 de poeme pe care autoarea le-a dedicat cu precădere nepoţilor săi, aflaţi în pragul adolescenţei, dar şi tuturor iubitorilor de versuri, indiferent de vârstă. La finalul acţiunii culturale, autoarea a oferit autografe.
Gânduri despre viaţă04 Biblioteca 1
„După un periplu rodnic prin presa hunedoreană, ca redactor şi reporter la unele publicaţii bine cunoscute, poeta a revenit la marea şi adevărata ei dragoste. Aceste trei volume se constituie în tot atâtea declaraţii de iubire adresate unor fiinţe dragi, apropiate sufletului său. Este o maestră a cuvântului, a unuia încărcat de sensuri, cizelat şi bine strunit. Pătrunse de nerv moralist autentic, poemele recent publicate emană un sarcasm bine ţintit, având ca subiect viaţa însăşi, cu suişurile şi coborâşurile ei pline de neprevăzut, zugrăvind, în marea lor majoritate, un destin incert, ‹‹ascuns în ceaţă›› o destinaţie spre care ne îndreptăm cu toţii, chiar dacă drumul ales de fiecare diferă. Pline de romantism, de o nostalgie optimistă şi încrezătoare, versurile Cameliei Ardelean ne transmit o stare  foarte apropiată de cea de fericire. Acest lucru îl poate face numai un poet adevărat, iar cele trei volume lansate stau mărturie în acest sens. Îi urăm succes şi o aşteptăm cu alte creaţii menite să lase o amprentă culturală aparte asupra patrimoniului literar hunedorean şi totodată, asupra celui naţional”, a apreciat Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene.
Urmează Noaptea Bibliotecilor
Managerul a mai amintit că în 3 octombrie, începând cu ora 18, va avea loc a V-a ediţie a evenimentului cultural Noaptea Bibliotecilor. „Publicul de toate vârstele se poate bucura de un program bogat, divers şi original: trupa „Cu Moţ în Frunte” a lui Edy Moţăţăianu îi va încânta pe cei mai tineri vizitatori cu un fantasy muzical plin de farmec. Muzica rock va avea şi ea momentul special oferit de trupa PACT a lui Leo Iorga şi Adi Ordean. Ca în fiecare an, vor fi prezentate filme în două secţiuni: Povestiri Digitale – proiecţii de filme realizate în cadrul proiectului Silver Stories şi Filme de Oscar aflate în colecţiile noastre. Nu vor lipsi expoziţiile şi standul de carte cu vânzare, iar cei care vor dori să se înscrie la bibliotecă în această noapte o vor putea face gratuit”, a adăugat Sebastian Bara. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura