Actualitate

Traficanţi de droguri din Petroşani, băgaţi după gratii

Maximilian Gânju

Trei tineri din Petroşani au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri. Ei făceau parte dintr-o grupare ce acţiona de raza a trei judeţe. Alături de ei, alţi 11 suspecţi au ajuns după gratii în acelaşi dosar.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au făcut 28 de percheziţii domiciliare, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate specializate în cumpărarea şi vânzarea de droguri de risc şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Anchetatorii susţin că pe parcursul anului 2016, membrii celor două grupuri infracţionale au comercializat în Craiova, Petroşani, Târgu-Jiu şi Rovinari, droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. În urma descinderilor de la finele săptămânii trecute, nu mai puţin de 43 de suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri. Tinerii din cele două grupări au vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani şi se aprovizionau cu droguri din Dolj. Potrivit unor surse de încredere, grupările se susţineau reciproc, adică făceau schimb de «marfă» dacă una dintre ele rămânea fără. Ambele grupări aveau un cerc de consumatori «de încredere», tocmai pentru a se asigura că nu sunt prinşi. Consumatorii erau în general studenţi, tineri, minori, şi-şi cumpărau pliculeţul cu droguri cu 10-15 lei sau mai scump. Totul depindea de cantitatea achiziţionată, cu cât era mai mare, cu atât preţul era mai mic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura