Tenis de câmp. Partide amânate la Cincinnati în semn de protest

27 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Organizatorii turneului de tenis de la Cin­cinnati au anunţat, miercuri seara, că me­ciurile din programul de joi se vor juca astăzi, cu intenţia de a lua o pauză în semn de protest faţă de acţiunea poliţiei din Wisconsin, care în weekend-ul trecut l-a îm­puşcat pe afro-americanul Jacob Blake de mai multe ori în spate, informează AFP.
“În calitate de sport, tenisul ia în mod co­lectiv atitudine faţă de inechitatea rasială şi injustiţia socială care, o dată în plus, s-au aflat în prim plan în Statele Unite. Federaţia americană de tenis USTA, circuitele ATP şi WTA au decis să recunoască acest moment, întrerupând jocul joi, 27 august. El se va relua vineri, 28 august”, se arată într-un comunicat.
Această decizie inedită a venit ulterior anunţului retragerii jucătoarei nipone Naomi Osaka (foto), ce se calificase în se­mi­finalele competiţiei şi care a anunţat mier­curi că se retrage de pe tablou pentru a pro­testa împotriva focurilor de armă trase de poliţie asupra afro-americanului Jacob Blake.
“Nu mă aştept să se întâmple ceva radical, pentru că nu joc eu, dar dacă pot să atrag atenţia într-un sport majoritar alb, atunci consider că este un pas în buna direcţie”, a adăugat aceasta. A 10-a jucătoare a lumii a anunţat decizia sa la câteva ore după ce baschetbaliştii echipei Milwaukee Bucks au decis să boicoteze meciul din playoff cu Orlando Magic.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal. Cupa României, ediția 2020-2021

Federaţia Română de Fotbal a stabilit şi anunţat pro­gramul primului tur al fazei naţionale a Cupei României, edi­ţia 2020/2021. Meciurile...

Lupte libere. Sportivi din judeţ, în pregătire la loturile naţionale

Federaţia Română de Lupte a anunţat că se vor relua competiţiile sportive pen­tru copii şi juniori, programate pentru în­ceput în...

Antrenează-te sigur și eficient pe banda de alergat! Iată 5 recomandări utile!

  Alergarea este printre cele mai eficiente activități sportive pe care le poți desfășura, astfel încât sesiunile frecvente de alergare...

Închide