Actualitate

Tâlhari prinşi în timpul unei razii

Adriana Clej

Luni, poliţiştii hunedoreni au desfăşurat o razie pe raza municipiului Hunedoara, în zonele cu risc criminogen, pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale şi a identificării persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni.

Peste 30 de persoane sancţionate
În cadrul acţiunii, peste 80 de persoane au fost legitimate, 10 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru a fi amprentate şi fotografiate. Poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 6.500 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind circulaţia rutieră, fiind reţinut şi un permis de conducere, pentru alcool, şi un certificate de înmatriculare din cauza lipsei R.C.A.
Tot în timpul raziei, au fost puse în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea a cinci infracţiuni de furt şi o infracţiune de tâlhărie, toate acestea fiind în lunile noiembrie şi decembrie, pe raza Hunedoarei. A fost recuperat un telefon mobil sustras, precum şi două spray-uri iritant-lacrimogene, folosite la comiterea faptelor, în timpul percheziţiei.

Doi tâlhari depistaţi, unul arestat
Un tânăr de 18 ani şi un minor, de 13 ani, ambii din Hunedoara, au fost duşi la sediul Poliţiei pentru audieri, ancheta urmând a stabili întreaga activitate infracţională a acestora. În urma cercetărilor, s-a stabilit că aceştia au acostat mai multe persoane, minori sau persoane în vârstă, şi le-au jefuit de telefoanele mobile şi genţi conţinând diferite sume de bani, bunuri şi documente personale.
Poliţiştii au stabilit despre cei doi că au lovit cu pumnul un bărbat de 30 de ani şi i-au pulverizat spray iritant-lacrimogen în faţă, furându-i 30 de lei pe care îi avea victima.
În urma administrării materialului probator, hunedoreanul de 18 ani a fost reţinut şi depus în arestul Poliţiei municipiului Deva, fiind prezentat ieri de procuror instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii Judecătoriei Hunedoara au hotărât arestarea acestuia pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările asupra celor doi, existând indicii că ei ar mai fi comis şi alte infracţiuni de furt calificat, în lunile noiembrie şi decembrie.

Lovit în cap şi jefuit pe stradă
Tot luni, Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de către o femeie din municipiu că fiul său, de 21 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Cernei, a fost lovit în zona capului de o persoană necunoscută, care i-a furat telefonul mobil, din buzunarul pantalonilor.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată, iar în urma cercetărilor au reuşit identificarea şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 19 ani, din Deva, bănuit de comiterea acestei infracţiuni. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor, pentru luarea măsurilor legale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura