Actualitate

Tabără medievală şi Târgul transilvănean al meşteşugarilor la Castelul Corvinilor

 

 

 

 

02-castelul-corvinilor-6

„Cavaleri” din patru oraşe ale ţării şi peste 60 de meşteri populari participă, în perioada 22-24 iulie, la o tabără medievală şi la „Târgul transilvănean al meşteşugarilor”, manifestări ce sunt organizate la Castelul Corvinilor cu prilejul Zilelor Municipiului Hunedoara. 

Evenimentul coincide cu împlinirea a 560 de ani de la victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara împotriva oştilor otomane conduse de sultanul Mahomed al II-lea. De altfel, de numele lui Iancu de Hunedoara este legată cea mai bună perioadă a Castelului Corvinilor, proprietate pe care acesta a stăpânit-o şi dezvoltat-o.
Turiştii care vor veni, până duminică, în curtea exterioară a castelului vor putea vedea cum funcţiona o tabără a cavalerilor medievali pe timp de pace. Spectatorii vor putea lua lecţii de mânuire a armelor, vor vedea cum se construieşte o armură sau cum se confecţionează diverse obiecte din piele. Nu vor lipsi turnirurile, prezentările de arme, dansurile sau jocurile medievale – aruncarea potcoavei la ţintă, trasul funiei sau chiar o variantă de fotbal cu o minge din cârpă.
„Târgul transilvănean al meşteşugarilor” reuneşte în curtea exterioară a Castelului Corvinilor un număr de 45 de standuri în care sunt prezentate obiecte din ceramică, broderii, bijuterii cu specific local, ţesături sau diferite lucruri din lemn. Turiştii vor putea alege din tot ceea ce au mai bun 62 de meşteri populari transilvăneni.
„Prin organizarea acestor evenimente dorim să contribuim la promovarea identităţii culturale tradiţionale, la revigorarea meşteşugarilor şi la promovarea produselor acestora în rândurile turiştilor”, a declarat Costin Tinca, directorul Castelului Corvinilor.
Cele două manifestări fac parte din programul Zilelor Municipiului Hunedoara, eveniment ce va aduce în centrul vechi al oraşului artişti locali şi naţionali. Vineri şi sâmbătă aici vor fi susţinute mai multe recitaluri dedicate tinerilor, iar duminică va avea loc un spectacol folcloric pregătit de Ansamblul ‘Haţegana’ împreună cu interpreţi cunoscuţi de muzică populară. (Sorin Blada, Agerpres)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura