FlashPolitica si administratie

Sute de milioane de euro pentru vaccinuri anti Covid şi nimeni nu le foloseşte

Adriana Năstase

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat nemulţumit de faptul că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin, pentru 15 milioane de români, și a cerut ca res­ponsabilii să dea explicații inclusiv în fața procurorilor.

Ținta, 15 milioane de români
Un document prezentat de Libertatea la finalul lunii martie arată că România mai are de primit și de plătit vaccinuri anti-Covid în valoare de 790 de milioa­ne de euro. Din decembrie 2020 și până pe 28 martie anul acesta, în România au ajuns 32.824.659 de doze de vaccin, conform datelor furnizate de CNCAV. Aproape 150 de milioane de euro este nota de plată pentru vaccinurile primite până acum, la care se vor adaugă alte 790 de milioane de euro din viitoarele facturi pentru dozele de vaccin coman­date pe care țara noastră urmează să le primească în perioada 2022 – 2023. ”Au cumpărat prima oară 65 de milioane de doze. Au expirat acum câteva zile vreo două milioane, le-am aruncat. Noi avem o ţintă de populaţie pentru vaccinare de 15 milioane de români, în mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de dom­nul Barna, pentru că era vicepre­mierul cu atribuţii pe Sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura a plecat din zona de Sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România”, a de­clarat Marcel Ciolacu. „E o incoerenţă de logică. Eu ce pot să spun foarte clar este, ca oameni politici, trebuie să vii să dai explicaţii. Pe urmă, dacă ai avut in­terese sau nu ai avut interese, mi-e greu să cred că nu ai avut interese la suma de 630 de milioane”, a mai spus el.
Recent, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirma că două milioane de vaccinuri anti-COVID au expirat, iar autoritățile au fost nevoite să le arunce. Cu un cost mediu/vaccin de 3 euro, suma astfel irosită se ridică la 6 milioane de euro. La prețul vaccinului se adaugă, pentru Pfizer și Moderna, costul depo­zitării la temperaturi foarte scăzute și pentru toate, atunci când expiră, costul distrugerii. De la debutul campaniei de vaccinare s-au imunizat în total 8.122.877 de români, dintre care 8.097.471 cu schema completă și 2.579.080 cu doza booster. Astfel, în total, România a folosit 16.788.206 doze de vaccin.

Câte doze au ajuns în județ
În județul nostru, de la începutul acțiunii de imunizare și până acum au ajuns 722.199 de doze de vaccin anti Covid. Din datele furnizate de reprezen­tanții DSP Hunedoara, se arată că din acestea, au fost administrate 680.034 de doze. Diferența, adică 42.165 de doze de vaccin sunt încă în depozitele din județ. În condițiile în care populația județului depășește puțin 300.000 de locuitori.
Reamintim că, dintr-un flacon de vaccin Pfizer pediatric, s-au imunizat 10 copii, dintr-un flacon Pfizer, 6 adulți. Un flacon de vaccin de la Moderna a fost folosit pentru imunizarea a 10 persoane, iar dintr-un flacon de Johnson&Johnson, 5 persoane.

2 comentarii la „Sute de milioane de euro pentru vaccinuri anti Covid şi nimeni nu le foloseşte

  • Să faci vaccin și să te virusezi , asta se numește politică acceptată ca o manipulare mincinoasă și acum vedem că s-au dus mulți bani pe vaccinuri care vor fi aruncat în wc . Săracii nu mai au prioritate la ajutoare financiare .

  • Sa se recupereze prejudiciul de la toti care au facut comanda sa intre banii la buget

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura