Strasbourg, capitala Europei

12 Strasbourg1Strasbourg, capitala provinciei franceze Alsacia, şi în acelaşi timp considerat şi capitală a Europei, impresionează din primul moment prin designul extraordinar al clădirilor şi echilibrul perfect dintre modern şi tradiţional, prin diversitatea culturală, prin farmecul aparte al centrului istoric, prin comportamentul prietenos al francezilor, dar şi prin perfecţionismul nemţesc vizibil la orice pas.
Pieţele Universităţii şi Sfântul Ştefan. O vizită în Strasbourg poate începe din Place de l’Université, situată în imediata apropiere a universităţii din Strasbourg, considerată a doua universitate din Franţa. De pe Pont d’Auvergne se poate admira şi fotografia Église St. Paul, o superbă biserică protestantă construită în secolul al XIX-lea în stilul neogotic, aflată pe insula Sainte-Hélene de la confluenţa râului l’Ill cu l’Aar.
Apoi, traversând podul St. Étienne, te îndrepţi spre centrul oraşului sau Grande Île, prima zonă din Franţa care, datorită arhitecturii sale unice, a fost inclusă în anul 1988 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Ajunşi în  Place St. Étienne, imposibil să nu te opreşti măcar pentru câteva minute, pentru a admira Église St. Étienne, una dintre cele mai vechi biserici catolice din Strasbourg.
Catedrala Notre-Dame de Strasbourg. Principala atracţie turistică a oraşului, Catedrala Notre-Dame este situată în Place de la Cathédrale. Capodoperă a stilului gotic, catedrala Notre-Dame de Strasbourg a fost construită în perioada 1190-1439, şi până în secolul al XIX-lea a fost considerat cel mai înalt edificiu al creştinătăţii, având o înălţime de 142 metri.
În imediata apropiere a catedralei, se regăsesc foarte multe locuri, pieţe şi clădiri având o însemnătate aparte: Maison Kammerzell- o faimoasă clădire medievală bogat ornamentată, Pharmacie du Cerf – una dintre cele mai vechi drogherii din Europa, Musée de l’Oeuvre Notre-Dame, care deţine una dintre cele mai bogate colecţii de artă medievală, Palais Rohan din Place du Château ce găzduieşte trei dintre cele mai importante muzee din Strasbourg (Musée des Beaux-arts, Musée des Arts décoratifs şi Musée Archéologique), Place Gutenberg cu statuia lui Johannes Gutenberg creatorul primei prese cu litere mobile din Europa, Place Kléber, cea mai importantă piaţă din Strasbourg, străjuită de statuia generalului Jean-Baptiste Kléber, precum şi Place Broglie, care găzduieşte în fiecare an Marché de Noël, una dintre cele mai renumite pieţe de Crăciun din Europa.
Biserica luterană Saint-Thomas este cea mai impunătoare biserică luterană din Strasbourg. Construcţia acesteia s-a realizat între secolele XII – XV, în aceeaşi perioadă cu lucrările ce au avut loc pentru ridicarea catedralei, şi adăposteşte una dintre cele mai reprezentative sculpturi ale stilului baroc francez, mausoleul mareşalului Maurice al Saxoniei.
Cartierul Petite France se află în inima oraşului. Cu multe poduri, canale şi străduţe înguste, La Petite France are un farmec aparte. Căsuţele vechi ce datează din secolul al XVI-lea impresionează prin contrastul puternic dat de structurile şi ferestrele din lemn întunecate, şi tencuiala albă ca de var sau culorile vii ce completează faţada caselor.
Cartierul La Petite France este străbătut de patru canale ale râului Ill, trei dintre ele preluând numele morilor de apă pe care le deserveau odinioară, iar cel de-al patrulea canal era folosit pentru navigaţie, în prezent fiind rezervat plimbărilor cu vaporaşul.
Place de la République, denumită în timpul ocupaţiei germane Kaiserplatz, este un important punct de legătură între Grande Île şi Neustadt, „cartierul german“ sau partea nouă a oraşului. Situată în centrul Strasbourgului, Piaţa Republicii este o adevărată oază de linişte, înconjurată de clădiri impunătoare, realizate în stiluri arhitecturale diferite.
În Place de la République, la fel de spectaculoase, se evidenţiază şi Biblioteca Naţională şi Universitară, Teatrul Naţional, construit în stilul neoclasic, şi Prefectura Administrativă, declarată de asemenea monument istoric.
Palatul Rinului (Palais du Rhin) este o clădire cu formă pătrată, construită în stilul neo-renascentist germanic. Poreclit „elefantul“ de către localnici, Palais du Rhin a fost declarat în anul 1993 monument istoric, iar în prezent găzduieşte una dintre cele mai vechi organizaţii din lume, Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin.
Cartierul European este un mic oraş într-un oraş, cu străduţe ce amintesc de nume sonore care au scris istorie, şi care găzduieşte Consiliul Europei, Parlamentul European şi Curtea Drepturilor Omului. Deşi este de regulă  asociat doar cu cele mai puternice instituţii europene, Strasbourg oferă mai mult decât atât. Este un oraş care te lasă fără cuvinte, te încântă prin stilurile sale arhitecturale aparte, un oraş al artei, cu un trecut arhitectural bine păstrat, iar fiecare cartier, fiecare clădire în parte evocă armonios istoria sa bogată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.