Moloţ, încã-i tare! Crin, în aşteptare!

05 Alegeri PNLVolodia Macovei

Crin Antonescu a fost vedeta conferinţei judeţene de alegeri a organizaţiei PNL Hunedoara. Nimeni nu a părut interesat de faptul că Mircea Moloţ a fost reîncărcat la şefia PNL, toată lumea fiind cu urechile ciulite la ceea ce a spus preşedintele Antonescu. Care a vorbit mult, dar n-a lămurit problema: ar ieşi PNL din USL, „că aşa nu se mai poate”, dar nu prea ar ieşi, dacă este posibil.
Ca la miting
Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Hunedoara a fost un adevărat miting electoral, cu un număr de delegaţi care ar umili şi cele mai îndrăzneţe conferinţe naţionale de partid: 1.174. Pe lângă mia de delegaţi care au făcut neîncăpătoare Sala Sporturilor din Deva, în prezidiul conferinţei au luat loc o mulţime de nume mari din partid, în frunte cu preşedintele Crin Antonescu: patru miniştri (Lucia Varga, Mariana Câmpeanu, Mihai Voicu şi Gigel Ştirbu), europarlamentarul Norica Nicolai, doi preşedinţi de consilii judeţene, vicepreşedinţi ai partidului.
Dar, cum spuneam, în această perioadă extrem de dificilă pentru PNL, aflat în pragul divorţului de partenerii din USL, şi delegaţii la conferinţă şi jurnaliştii au avut o singură ţintă: Crin Antonescu şi declaraţiile sale.
Nici călare, nici pe jos
Maestrul de ceremonii de ieri, Crin Antonescu, a refuzat să clarifice decizia probabilă de astăzi, dar a vorbit mult despre situaţia disperată în care a fost pus PNL de către PSD şi noii aliaţi din USD. „PNL nu va putea fi parte la un guvern în care nu îşi poate exercita drepturile. Drepturile conferite de statutul său de partid politic membru al USL, drepturile conferite de acordul de guvernare, drepturile conferite de protocolul USL. Este absurd să pretinzi Partidului Naţional Liberal să stea agăţat într-un guvern în care nu se mai ţine cont de prezenţa sa şi de voinţa sa”, a declarat liderul liberal.
Dar tot el a vorbit şi despre cât de simplu ar fi pentru toată lumea dacă Ponta ar accepta propunerile liberale: „Domnul Ponta şi PSD-ul să fie de acord să convocăm camerele reunite, într-o şedinţă de maxim o oră, în care domnul Ponta să vină cu propunerile pe care noi le-am făcut şi să trecem prin vot prin Parlament. Este o formalitate. Sunt locurile noastre aşezate altfel pentru postul de vicepremier”.
Se declară fără pată
Legat de responsabilitatea în prelungirea periculoasă a crizei guvernamentale, Crin Antonescu a spus că liberalii nu au nici un reproş să-şi facă: „Nu ne asumăm nici o responsabilitate, pentru că nu avem nicio vină în sensul acesta. Sută la sută, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut din această criză au fost generate de domnul Ponta şi de PSD. Eu nu pot să spun PSD în general, de domnul Ponta, el este cu decizia. Noi, în momentul în care au demisionat miniştrii noştri, în aceeaşi secundă, în aceeaşi zi, am prezentat propunerile. Domnul Ponta era la Soci, la Olimpiadă, la inaugurarea Jocurilor Olimpice. În aceeaşi zi a confirmat, a declarat că oamenii sunt buni, că se bucură că vine şi Iohannis în guvern. Din acel moment noi le-am stat la dispoziţie de câte ori au vrut să discutăm.”
Legat de alegerile propriu-zise, în urma scrutinului, Mircea Moloţ a fost reales preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Hunedoara, cu 1.127 de voturi „pentru“, 47 fiind anulate.

3 comentarii la „Moloţ, încã-i tare! Crin, în aşteptare!

  • 24 februarie 2014 la 9:57
    Permalink

    Superb! Nici un vot împotrivă. În 2014, un fost informator al Securității candidează și câștigă șefia organizației județene a PNL. Ce părere au Liberalii autentici?

  • 24 februarie 2014 la 11:25
    Permalink

    ,,Crin in asteptare ” latraul Crin este insetat puternic de functia suprema in stat. O data instalat in aceasta functie , s-ar comporta mai rau ca Basescu daca analizam comportamentul lui din ultimele doua saptamini, mai bine sa se retraga si sa lase pe altii in locul lui ca este mai bine si pentru PNL si pentru USL.

  • 2 martie 2014 la 16:29
    Permalink

    Molot e tare la ce ? Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.