Şpăgarii de la Poliţia Locală Deva – condamnaţi cu suspendare

Cristina Ghenea

Cei doi angajaţi ai Poliţiei Locale Deva, care au fost acuzaţi de luare de mită, şi-au recunoscut, ieri, faptele, în faţa instanţei de judecată. Magistraţii au decis ca Mircea Bold (foto stânga) şi Ovidiu Popa (foto dreapta)  să fie condamnaţi la câte doi ani de închisoare, cu suspendare.
Judecarea cauzei în care Ovidiu Popa (poliţist local) şi Mircea Bold (consilier), ambii angajaţi ai Serviciului Public de Poliţie Locală din Deva, au fost acuzaţi de luare de mită s-a încheiat, ieri, după ce inculpaţii şi-au recunoscut faptele. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, instanţa i-a condamnat la pedepse de câte doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de încercare de cinci ani, şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestora. Hotărârea, însă, nu este definitivă, ci poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Amintim că Mircea Bold şi Ovidiu Popa au fost arestaţi în septembrie a.c., după ce procurorii au stabilit că au cerut şi primit diferite sume de bani de la un cetăţean din Deva, care ar fi trebuit amendat pentru construirea neautorizată a unui garaj.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 1.11.2012

Aurel Raţă-Bugnariu, secretarul municipiului Hunedoara Pentru că i se pare normal ca oamenii să aştepte eliberarea unui certificat de urbanism

Bulina albă, 1.11.2012

Călin Marian, directorul OJPDRP Hunedoara Pentru că a reuşit să ia examenul pentru postul de director executiv al Oficiului Judeţean

Lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012

CAMERA DEPUTAŢILOR Colegiul nr. 1 Brad – Valea Mureşului USL – Laurenţiu Nistor – PSD ARD – Tiberiu Mircea Borca

Închide