ActualitateFlash

Şeful Poliţiei Lupeni a demisionat din funcţie

Maximilian Gânju

Comisarul Romeo Amurăriţei (foto) a renunţat la comanda Poliţiei Lupeni, înaintându-şi, ieri, demisia, iar conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara a luat act de decizie.
Amurăriţei a pus demisia sa pe seama unor probleme de ordin personal, el optând să-şi continue activitatea în cadrul Poliţiei Lupeni. Până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de comandant, Romeo Amurăriţei va asigura interimatul. Pe de altă parte, surse din rândul poliţiştilor din Valea Jiului spun că la Lupeni este aşteptat un control efectuat chiar de către inspectorul şef al IPJ Hunedoara, comisarul Liviu Dumitru. Acesta ar urma să ajungă în al doilea municipiu ca mărime din Valea Jiului până la finele acestei săptămâni. Romeo Amurăriţei se afla de aproape opt ani la cârma Poliţiei Lupeni. Per ansamblu, a avut rezultate bune, însă a fost implicat şi în câteva scandaluri, fiind acuzat de abuz. Ultimul dintre ele a fost şi cel din luna iulie a acestui an, când un subordonat l-a acuzat că l-a tâlhărit şi agresat în sediul Poliţiei Lupeni.
Un alt incident petrecut în acest an, care a iscat un alt scandal, a fost şi sinuciderea unui suspect în secţia de poliţie. Bărbatul s-a spânzurat cu cureaua în sala de aşteptare a Poliţiei Lupeni şi a murit câteva zile mai târziu la spital.

2 comentarii la „Şeful Poliţiei Lupeni a demisionat din funcţie

  • Daca pe angajatii ministerului de interne ai batea si talharea ,ce sa mai spunem de cetatenii civili ,e grav ce facea acest interlop cu legitimatie de la stat .

  • jos cu ciocoi astia sa mearga la puscarie langa NASTASE ca se plictiseste singur nu ate partener de tabele

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura