Şi-au unit forţele pentru a beneficia de reţea de gaz metan

22 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Magdalena Şerban

Recent, la sediul administraţiei publice din Hărău, primarii comunelor Hărău, Rapoltu Mare, Veţel, Peştişu Mic, Brănişca, Şoimuş, respectiv al oraşului Geoagiu au semnat un acord de parteneriat pentru un proiect de introducere a gazului metan, depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare.

Ieri au gândit, azi au făcut
„Este un prim pas extrem de mare în promovarea obiectivului de investiţie în comuna noastră. Atunci când interesele cetăţenilor primează în faţa celor politice, se realizează lucruri importante. Am parafat acest parteneriat cu gândul la nevoile oamenilor din comunităţile pe care le conducem. Cu siguranţă, împreună sun­tem mai puternici şi vom reuşi imple­men­tarea cu succes a acestui program. Hărău este lider de proiect , documentaţiile sunt pregătite, iar măsurătoriile sunt deja fina­lizate. Se va face o analiză asupra puncta­jului obţinut de fiecare, iar după, semnăm contractul de finanţare. Tocmai asta a fost ideea pentru care ne-am asociat. Am urmărit să atingem un punctaj de peste 90 la sută. Trebuiau prevăzute peste 3.000 de focuri ca să fim consideraţi eligibili. Împreună, avem circa 5.000. Plus să nu depăşim un cost standard de 4.300 de euro pe fiecare foc în parte (gospodărie), incluzând reţea şi racord implicit. Se mai calculează şi costul-beneficiu, pentru a se vedea dacă este sau nu profitabilă inves­tiţia. Evident, contează mult distanţa, poziţia geografică şi mai multe coordonate de care se ţine cont în stabilirea acestor indicatori. În cazul nostru, toate satele aparţinătoare sunt pretabile pentru a beneficia de o astfel de utilitate La ora actuală, oamenii se încălzesc cu lemne şi curent electric, iar instituţiile publice au încălzire pe bază de centrale care sunt tot pe lemne. Dacă analizăm mai atent cum au crescut preţurile la lemnul de foc, ajungem la concluzia că nu prea e rentabil. Populaţia e îmbătrânită şi devine tot mai dificil să-şi aducă lemnul de la pădure, să-l taie şi să-l depoziteze. Ca să plătească mână de lucru e şi mai greu. De unde bani dintr-o pensie care le permite doar să res­pire? Aşa că ne-am gândit că o alternativă viabilă e gazul metan. Oricum, ei pot alege să comute pe lemn, dacă îşi doresc, a declarat Lucian Mihael Albu Weber, pri­marul comunei Hărău.
Acesta le mulţumeşte localnicilor pentru răbdarea de care dau dovadă atunci când lucrările din teren le aduc praf şi dezordine, în perioada în care se desfăşoară. De asemenea, le apreciază înţelegerea faţă de faptul că proiectele investiţionale au un curs birocratic ce trebuie respectat (ter­mene de licitaţie, contestaţii, obţinere auto­rizaţii şi avize, clarificări etc), totul întin­ându-se de cele mai multe ori pe ani buni până la finalizare.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Petru Mărginean, atacuri dure la adresa lui Oancea şi Balint. Ce răspund cei doi liberali

Sorina Popa Candidatul PPUsl la postul de primar al Devei, Petru Mărginean, a organizat ieri o conferinţă de presă în...

Dorin Gligor: Sunt candidaţi care sunt puşi acolo nu că vor ei, ci alţii

Sorina Popa Candidatul Pro România, în funcţia de mem­bru al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor (foto), susţine că partidul are...

Deva Veche va arăta altfel

Este momentul să punem punct discre­panţelor dintre cartiere, dintre centru şi periferie. Deva poate deveni un oraş cu adevărat european,...

Închide