Comunitate

Şi-au însuşit, pur ş simplu, proiectul nostru

Sorina Popa

Primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, susţine că proiectul său de management al populaţiei canine fără stăpân a fost, pur şi simplu, furat de către cei de la Consiliul Judeţean, care au postat pe site propunerea respectivă, inclusiv cu greşelile lăsate de la primăria de pe Cerna.

„Nici măcar nu au avut bunul simţ să mă informeze că au luat proiectul nostru şi au dat copy paste, de parcă ei l-au conceput. Au modificat doar municipiul Hunedoara cu judeţul Hunedoara. În rest, au lăsat şi greşelile de tipar din proiect”, a declarat Ovidiu Hada.
Potrivit acestuia, proiectul privind rezolvarea problemei câinilor vagabonzi din municipiu va fi postat o lună de zile pe site-ul instituţiei, iar apoi se va iniţia o hotărâre de consiliu local. „Într-un sondaj efectuat pe site-ul primăriei, a reieşit că 93 la sută dintre locuitorii municipiului vor ca animalele să fie duse într-un adăpost special, unde să fie deparazitate şi îngrijite. Din datele pe care le avem, reiese că sunt aproximativ 3.000 de maidanezi pe străzile Hunedoarei. Anual, 500 de persoane ajung la spital, din cauza muşcăturilor de câini, dar numărul acestora este mult mai mare, deoarece mulţi dintre cetăţeni nu merg la spital, dacă li se întâmplă aşa ceva”, a declarat primarul Ovidiu Hada. În adăpostul care urmează să fie realizat la Hăşdat, pe locul fostei unităţi militare, vor putea fi cazaţi doar 200 de câini fără stăpân.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura