Și-a făcut datoria, acum se odihnește
Un pompier hunedorean și-a făcut datoria ani mulți, iar acum a venit vremea să se mai și odihnească. Așa că a ieșit la pensie, iar colegii i-au mulțumit și i-au urat pensie lungă.
Serios și prietenos
„Colegul nostru, plt. adj. Șef Marius Tinel Pătrău, este unul dintre cei mai iubiti șefi gardă intervenție și stingere. Pompierii din tura lui s-au identificat cu mândrie vreme de mulți ani, drept „tura lui Pătrău”. El a fost cel care și-a ținut băieții uniți și chiar dacă uneori i-a dojenit, a știut întotdeauna și să-i încurajeze, să-i laude pentru fiecare misiune reușită, pentru fiecare progres. Marius a făcut armata „la pompieri” și de atunci i-a rămas în suflet admirația pentru această armă, la care s-a întors hotărât să o slujească cu toată ființa lui. De-a lungul carierei sale militare, Marius a rămas un om demn, serios și prietenos în același timp, calități pe care și-a dorit să le imprime și colegilor săi, din cadrul Detașamentului Hunedoara. Și a reușit! Amprenta sa va rămâne pentru totdeauna asupra băieților pe care i-a condus în sutele de intervenții și misiuni, dar și asupra noastră, a celorlalți colegi, care am văzut în el un pompier brav, un pompier care și-a înțeles menirea și a respectat-o în fiecare clipă.
„Marius, îți dorim pensie lungă şi frumoasă şi îţi mulţumim pentru tot ceea ce ai făcut pentru semenii noştri, alături de salvatorii hunedoreni!”, au transmis cei de la ISU Hunedoara. (A.N.)