Politica si administratie

Senatorul Vasilică Potecă: Lucrăm și pentru armonizarea legislației cu Republica Moldova

În perioada 5-8 aprilie 2023, la Chișinău, Comisia juridică, de numiri, dis­ciplină, imunități și validări din Senatul României a avut a patra reu­niune din seria de întrevederi începute în luna februarie 2022 cu Comisia ju­ridică, numiri și imunități din Par­la­mentul Republicii Moldova, în con­textul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre parlamentarii de pe ambele maluri ale Prutului.

Avocați în ambele țări
„Ambii președinți au salutat adop­tarea recentă de Plenul Senatului a Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Re­pu­blicii Moldova privind controlul coor­do­nat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România, semnat la 9 februarie 2023, la Albiţa. Acest acord este și rezultatul unei colaborări strânse între cele doua legislative prin Comisiile juridice. În cadrul întrevederilor au avut loc ședințe pe grupuri de lucru ale profesiilor din domeniul juridic cu parlamentari din ambele foruri legislative și cu pro­fesioniști ai dreptului din România și Republica Moldova. Agenda zilei a cu­prins dezbateri privind îm­bu­nătățirea ca­drului legislativ cu privire la reci­pro­citatea primirii în profesie a avocaților români în Republica Moldova, respectiv a avocaților din Republica Moldova în România, accesul notarilor la bazele de date necesare desfășurării activității re­ciproce, proceduri existente doar în le­gislația notarială a Republicii Moldova”, a declarat senatorul PNL Vasilică Potecă (foto). (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura