Comunitate

SPIGM Deva: Ninge sau plouă, lucrările trebuie făcute

Magdalena Șerban

Şi în acest an, reședința județului va fi bogată în flori, iar spaţiile verzi vor arăta frumos şi îngrijit. Cei de la Serviciul Pu­blic de Întreţinere şi Gos­podărire Muni­ci­pală (S.P.Î.G.M) Deva dau culoare ur­bei în foarte multe zone, în ciuda peri­oa­dei în care vremea pune multe frâne.

Se așteaptă soarele
„Recent, am terminat cu toaletarea pomilor, intrând în etapa de tăiere a ierbii. A tot plouat, chiar a nins, așa că a crescut și cu siguranță procesul de creștere va fi favorizat în zilele imediat următoare, dacă se îndreaptă timpul, așa că trebuie intervenit. Cartierele trebuie să fie îngri­jite, nu să crească bălării printre blocuri. Evident, nu putem să rezolvăm totul, în același timp, dar avem un plan de acțiuni organizat pe sectoare/cartiere, așa că o să cuprindem totul. Repet: deși ne-am dori mult asta, nu putem face tot, dintr-o suflare. Rog devenii să aibă înțelegere și răbdare. Am făcut o trecere în revistă a coșurilor de gunoi de pe domeniul public și care se constată că sunt deteriorate vor fi reparate, iar în cazul acelora care sunt efectiv stricate fără șanse de re­cuperare, ele vor fi înlocuite. Recon­di­țio­na­rea lor depinde de starea în care se află. (…) Fiind o perioadă specială, de pri­mă­vară, încercăm să menținem orașul curat și să continuăm ecologi­za­rea. Legat de flori, au fost plantate pan­se­lu­țele care sunt bianuale și lalelele care au dat deja, dar așteptăm să vină soa­rele și să le pună în evidență. De ase­menea, în parcurile de joacă verificăm ce trebuie recondiționat și în rest, ținem cont de ce­rințele și doleanțele cetă­țe­nilor“, a anun­țat Irinel Faur (foto), direc­to­rul S.P.Î.G.M. Deva. Acesta a reamintit faptul că se pot transmite sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura