Senatorul PSD Resmeriţă cere excluderea directorului general al CEH din partid

13 ianuarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Maximilian Gânju

Senatorul PSD Cristian Resmeriţă (foto), din Valea Jiului, a catalogat deciziile conducerii Complexului Energetic Hunedoara drept iresponsabile.

Acesta s-a referit la plata lefurilor diferenţiat, dar şi la anunţul cum că unele salarii ale angajaţilor ar putea să scadă. În plus, senatorul PSD cere excluderea directorului general din partid. ”S-a discutat foarte mult că în momentul de faţă complexul este condus bicefal de PNL – PSD. Acolo este director general dl. Dioane, care a venit fiind adus de PSD, adică să nu ne ascundem. (…) Însă, pentru a evita discuţii de genul că PSD, prin dânsul, ar fi la conducerea Complexului, am avut vineri o întâlnire cu dânsul, la sediul CEH. L-am rugat să se retragă din poziţia de director general, în calitatea pe care o am de coordonator al PSD în Valea Jiului. I-am explicat în câteva cuvinte, am discutat foarte prieteneşte, şi l-am rugat, pentru a nu mai exista percepţia publică că PSD şi PNL conduc Complexul Energetic Hunedoara, să se retragă din funcţia de director general. Mi-a explicat că nu doreşte, că are mandat până în data de 3 martie, că doreşte să îşi ducă mandatul cel puţin până atunci, urmând să vadă ce se întâmplă după 3 martie”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Cristian Resmeriţă.
Pentru că nu a demisionat, Samuel Dioane nu mai este susţinut de PSD. Cristian Resmeriţă a anunţat că va cere excluderea acestuia din partid la prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Prefecţii PSD, daţi jos de PNL, vor să revină pe posturi

Foşti prefecţi şi subprefecţi din Buzău, Mehedinţi, Prahova, Iaşi, Braşov, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Hunedoara, schimbaţi din funcţie după preluarea de...

Noi puncte de acces la Internet gratuit în Deva

Cel puţin 10 locuri publice din Deva vor avea Internet gratuit în cadrul programului lansat de Comisia Europeană şi destinat...

La Veţel, poştaşul nu sună de două ori, ci vine o dată pe săptămână

Problemele comunităţilor mici din întreaga ţară, când vine vorba de poştaşi, se cunosc de mult timp. Însă, nimeni nu a...

Închide