Politica si administratie

Sătenii din Băcia, sufocaţi de poluarea olfactivă de la Fabrica de făină proteică

Adriana Năstase

Sute de locuitori ai comunei Băcia sunt supăraţi din cauza poluării produse de Fabrica de făină proteică din zonă. Oamenii nu mai ştiu ce să facă, cui să se plângă, mirosul care vine de acolo fiind uneori insuportabil.
Primarul comunei Băcia, Florin Alba (foto), susţine că s-au strâns 600 de semnături, oamenii fiind nemulţumiţi că fabrica respectivă poluează. „Am transmis adrese la Prefectură, la Direcţia Sanitar-Veterinară, la Garda de Mediu, la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Cei de la fabrică au avut termen de două luni să-şi pună la punct toate lucrurile, să nu mai polueze. Este clar că oamenii sunt supăraţi. Şi eu sunt în aceeaşi situaţie ca şi ei. Am vorbit cu cei de la fabrică. Mi-au spus că până în 15 septembrie 2017 vor rezolva problema, vor primi o linie tehnologică nouă. Nu ştiu dacă va fi aşa, pentru că au mai spus de câteva ori că va înceta poluarea”, a declarat Florin Alba, primarul comunei Băcia.
În anul 2014, la Băcia, s-a organizat dezbaterea publică în vederea acordării autorizaţiei integrate de mediu pentru fabrica de făină proteică din comună. Sătenii care au participat la dezbatere susţineau că de la fabrica respectivă vine un miros înţepător şi că nu se poate locui în aceste condiţii. Mai mult, ei au reclamat că există riscul ca în apa din zonă să se infiltreze substanţe toxice. Cu toate acestea, lucrurile au mers la fel de atunci şi până în prezent.
„Din punctul meu de vedere, investiţia este una dintre cele mai moderne din România, cu toate măsurile de mediu care se impun: filtre, sistem de purificare a aerului. Pe vremea când eram consilier local, în urmă cu mai mulţi ani, am fost în Slovacia, unde am văzut o fabrică de acest gen, care funcţiona ireproşabil, chiar în mijlocul unui sat. Am convingerea că prin dotarea tehnică şi implementarea unui sistem de exigenţe, va funcţiona impecabil şi la noi”, a spus Nicolae Panţa, cel care a fost primar al comunei Băcia, în perioada căruia s-a construit fabrica respectivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura