Politica si administratie

Sãptãmâna viitoare se va face dezinsecţie şi deratizare în Deva

05 Razvan-Mares-1024x795Administraţia locală a Devei a trebuit să găsească soluţii de urgenţă pentru a asigura servicii de deratizare şi dezinsecţie în municipiu. Potrivit viceprimarului municipiului Deva, Răzvan Mareş (foto), contractul pe care Primăria Deva l-a avut cu societatea care asigura acest tip de servicii a expirat, iar licitaţia organizată recent pentru a încheia un nou contract a fost blocată printr-o contestaţie.

„În şedinţa de astăzi (n. r. 29 iunie) pe care am avut-o la primărie am stabilit că trebuie să asigurăm servicii de deratizare şi dezinsecţie, în regim de urgenţă, în Deva. Contractul pe care Primăria Deva l-a avut cu firma care a asigurat aceste servicii a expirat, iar rezultatele licitaţiei organizate în 8 iunie au fost contestate. Prin urmare nu putem aştepta până când va fi încheiat un nou contract, deoarece există probleme foarte mari la acest capitol. În urma şedinţei am hotărât să organizăm o procedură de urgenţă, astfel încât până la sfârşitul săptămânii viitoare să se facă deratizare şi dezinsecţie în Deva”, a declarat Răzvan Mareş, viceprimarul municipiului Deva. Acesta a mai adăugat că în cursul zilei de astăzi specialiştii din Primăria Deva vor întocmi documentaţia necesară pentru a se putea asigura deratizarea şi dezinsecţia în municipiu, astfel încât criza ivită să poată fi depăşită. (N. Bumbac)

4 comentarii la „Sãptãmâna viitoare se va face dezinsecţie şi deratizare în Deva

  • Ciolaniștilor, dezinsecția și deratizarea se fac în perioada primăverii, nu acum când deja dăunătorii sunt la maturitate aproape! În anii trecuți se stropea orașul, însă anul ăsta ați fost prinși cu alergătura pentru ciolan!
    E plin orașul de gândaci și acu v-ați găsit ca trebuie efectuată dezinsecția și deratizarea! Frumos început pentru „noua” (vechea?!) administrație!

  • Si in regim de urgenta care e firma care face deratizare pe placul vostru? Nu ar trebui inceputa deratizarea cu voi?

  • V-a pus Peterut Marginean sa faceti circ fara bani ? Vorba idioatei din parlament : ciocu’ mic, ca noi suntem la putere acum !

  • Asta-primavara, erau altii care trebuiau s-o faca, nu astia de acum. Ce carcotasi mai sunteti !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura