Comunitate

S.P.Î.G.M Deva a început pregătirile pentru iarnă

Magdalena Şerban

Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) pregătesc oraşul pentru iarnă. Pe lângă acţiunile lor zilnice, noutatea ţine de montarea patinoarului, în preajma parcului central.
„În ultima perioadă, am plantat trandafiri în zonele în care lipseau, dar şi în alte părţi, în ideea de a înfrumuseţa municipiul. Pentru că deja suntem în sezonul rece, am acoperit fântâna arteziană de la Cal şi cea din Piaţa Arras, iar florile din sensurile giratorii au fost şi ele pregătite pentru iarnă, ajutându-le la conservare. Continuăm cu toaletarea pomilor, la acest capitol existând foarte multe cereri şi sesizări. Avem un plan de acţiuni pe care îl respectăm. Am oprit montarea băncilor stradale şi a coşurilor de gunoi. Vara aceasta am montat peste 100, toate din producţie proprie. Pe timpul iernii vom confecţiona altele, pentru anul viitor. De asemenea, vom ridica toate jardinierele din oraş, deoarece vrem să le schimbăm pământul şi să le vopsim. Domurile încă mai rezistă o mică perioadă, însă vom reveni şi asupra lor atunci când se vor ofili florile“, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M Deva. Acesta a anunţat că începe montarea patinoarului la parcul mare de la Cetate, urmând să funcţioneze în acelaşi regim ca şi anul trecut. În funcţie de cum va permite vremea, va rămâne deschis până la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie. Reamintim că devenii pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura