Comunitate

Rata de promovare la bacul de toamnă, un pic mai bine ca în vară

Rezultatele finale obținute de ab­sol­venții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (se­siu­nea august-septembrie 2021) au fost anunțate, iar lucrurile stau puțin mai bine decât înainte de contestații .
Astfel, în urma soluționării celor 217 con­testații depuse de candidații care au sus­ținut probele de examen în județul nostru, a fost înregistrată următoarea situație: pentru 97 dintre contestațiile depuse, notele inițiale au fost modificate în sens crescător. În cazul a 103 contestații, notele s-au modificat în sens descrescător, iar un număr de 17 note inițiale pentru care s-au depus contestații, au rămas nemodificate în urma reevaluării.
Un număr de 12 candidați declarați inițial respinși, au fost declarați reușiți după soluționarea contestațiilor. Rata de pro­mo­vare (absolvenți din pro­mo­ția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contes­ta­țiilor, este 30,11 la sută (în creștere cu 1,91 la sută, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale: 28,2 la sută, (comparativ cu 35,52 la sută înregistrat în sesiunea august-septembrie a anului trecut).
Pentru promoția curentă, rata de reușită este 35,59 la sută (39,76 la sută – în 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 19,23 la sută (26,5 la sută – în 2020).
Astfel, din totalul celor 621 de candidați prezenți (413 – promoția curentă și 208 – promoțiile anterioare) au promovat 187 de can­didați: 147 de candidați aparțin pro­mo­ției 2021, iar 40 provin din promoțiile an­te­rioare. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura