Pronunţarea sentinţei definitive în dosarul traficanţilor de droguri a fost amânată

10 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Natalia Bumbac

Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pronunţarea în dosarul de trafic de droguri în care sunt judecaţi trei hunedoreni pentru 24 octombrie a.c.
Iniţial, în această cauză au fost puse sub acuzare patru persoane. Însă, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus ca una dintre ele să fie judecată într-un dosar disjuns, în care s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice. Este vorba de Mircea Vasile Stancu, cel care a primit în prima instanţă pedeapsa cea mai grea.
Reamintim că în prima instanţă, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Mircea Vasile Stancu la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Laurenţiu Gheorghe Anton şi Ioan Neguţi au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de doi ani. Deveanca Roxana Căpăţână a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind tot de doi ani.
Acuzaţiile din acest dosar sunt de trafic de droguri, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri pentru consumul propriu. Roxana Căpăţână a fost reţinută în urma unei acţiuni derulate în 23 februarie 2018, pe Drumul Naţional 7, în judeţul Vâlcea. În autoturismul condus de un tânăr, în care aceasta se afla, a fost găsită o cantitate de 200 grame „materie vegetală de culoare verde-oliv cu miros specific – cannabis, precum şi un număr de nouă bile din material plastic ce conţin substanţă pulverulentă de culoare albă, ce pare a fi cocaină”, informează DIICOT.
Deveanca a declarat că a primit drogurile în ziua precedentă de la o persoană necunoscută din Petroşani, pe raza municipiului Deva, şi că, la indicaţiile individului respectiv, ar fi urmat să le transporte în Bucureşti, pentru a le oferi unei a treia persoane.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Comunicat de presă al deputatului PNL Lucian Heiuş . PSD Hunedoara umileşte valorile judeţului

Asistăm, în ultima perioadă, la un asalt constant şi extrem de agresiv al actualei puteri îndreptat către adevăratele valori ale...

Belgian stabilit în Lăsău, prins de două ori beat la volan

Un belgian stabilit cu traiul în localitatea Lăsău, comuna Lăpugiu de Jos, le dă bătăi de cap poliţiştilor hunedoreni. Bărbatul...

Fostul şef al Gărzii de Mediu, condamnat la închisoare cu suspendare

Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care fostul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Sever (foto), este...

Închide