marți, august 4, 2026
Ultimele:
Imbulinatii zilei

Gura lumii

 

Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii aflați în subordinea sa. Cică du­duia, trecută de prima tinerețe îi obligă pe cei care-i pică cu tronc să aibă o relație intimă cu ea. Unii, mai timizi, ac­cep­tă, ca să nu-și piar­dă jobul, dar tot se plâng de tratamentul la care sunt supuși. Zvo­nerii spun că tinereii nu au o viață mai ușoară da­torită interesului ară­tat de cucoana de care vorbim, ba din contră, trebuie să presteze mun­că suplimentară la… șefa în birou. Gurile rele povestesc că lu­crurile astea se cunosc în interior, dar nimeni nu ia nici o măsură.

Povestesc gurile rele că un edil adjunct din zona noastră s-a pus pe săpat. Cârcotașii sus­țin că omul vrea cu tot dinadinsul să-l vadă închis pe șeful său. Ce face pentru asta? Res­pectivul dă informații despre ce face edilul prin instituție, dar sunt informații false. Zvo­nerii șușotesc că omul i-a pus pe anchetatori pe niște piste false, că acum oamenii se iau de cap, deoarece au muncit degeaba și nu au găsit nimic cu care să-l încurce pe edil. Adjunctul însă nu se lasă. Vrea să devină el numărul 1 acolo, însă cârcotașii spun că el se agită degeaba. Și, se știe ce se întâmplă cu cei care vor să sape groapa altora.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura