Actualitate

Proiectul de restaurare a Castelului Corvinilor va fi redepus la ADR Vest

05-dan-boboutanuDupă un efort contracronometru, Primăria municipiului Hunedoara a reuşit să repare greşelile din documentaţia proiectului „Restaurare şi Valorificare Durabilă a Patrimoniului Cultural Castelul Corvinilor”, pentru care încearcă să obţină fonduri europene.
Zilele trecute, a fost emis ultimul aviz, cel din partea Ministerului Culturii, iar cererea de finanţare va putea fi redepusă la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Iniţial, atunci când proiectul a fost depus pentru finanţare, ADR Vest arăta că a fost respins din cauza unor documente întocmite greşit de către Primărie şi Consiliul Local Hunedoara în legislatura trecută. „ADR Vest a respins proiectul din cauză că a găsit 10 neconformităţi în documentaţia aferentă. Am reuşit să îndreptăm aceste erori, iar, documentaţia a fost aprobată din nou de Consiliul Local Hunedoara. Până la sfârşitul săptămânii îl vom depune din nou la ADR Vest. Sperăm ca proiectul să fie eligibil”, a afirmat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara. Termenul limită de depunere a proiectelor la agenţia regională pentru a obţine finanţare europeană pentru restaurarea monumentelor istorice este 25 noiembrie.
Suma pe care autorităţile publice ale municipiului Hunedoara o solicită pentru proiectul „Restaurare şi Valorificare Durabilă a Patrimoniului Cultural Castelul Corvinilor” este de aproximativ cinci milioane de euro. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura