Comunitate

Proiect prin PNRR pentru digitalizarea Planului Urbanistic General al municipiului Deva

Consiliul Local Deva a aprobat ca municipalitatea să depună trei pro­iecte, în valoare totală de peste 6,36 milioane de euro, prin PNRR, unul din­tre acestea având ca scop crea­rea în sistem digital a unui
Plan Ur­ba­nistic General (PUG) al oraşului şi un altul, construirea de locuinţe cu per­formanţe energetice foarte ridi­cate, ce vor fi destinate tinerilor.
Primul proiect propus se referă la crearea unui PUG digital al muni­ci­piu­lui Deva şi are o valoare de 1,77 mili­oane de euro.
Cel de-al doilea proiect are ca scop elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru zonele protejate din centrul istoric al oraşului, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 78.000 de euro.
Ultimul proiect, în valoare de 3,81 milioane euro, îşi propune construirea de locuinţe pentru tineri după stan­dardul nZEB plus, acesta impunând respectarea unor standarde de per­formanţă energetică ridicată, astfel încât consumul de energie să fie aproa­pe de zero.
Proiectele vor fi depuse la finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Re­zilienţă (PNRR), componenta refe­ritoare la Fondul Local.
Până acum, Primăria Deva depus 9 proiecte pentru finanţare prin PNRR, valoarea acestora fiind de 13,16 mili­oane euro. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura