Actualitate

Taur împușcat de braconieri?

Incident deosebit de grav în zona Vața din județul Hunedoara, unde proprietarul unui taur și-a descoperit animalul împușcat de cineva, posibil braconieri.
Animalul era devorat de sălbăticiuni iar omul a alertat autoritățile. IPJ Hunedoara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii in­frac­ţiunii de uz de armă fără drept şi uciderea animalului, cu intenţie, fără drept. ”Poliţiştii au fost sesizați despre faptul că pe raza satului Căzănești a fost găsit un animal (taur), despre care ape­lantul susține că ar fi fost împuşcat de persoane necunoscute. În baza se­si­zării, patrula de intervenție s-a de­pla­sat la fața locului (într-o zonă greu accesibilă), unde a fost găsit animalul în cauză (care era devorat de animale sălbatice). În cauză, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de armă fără drept şi uciderea animalului, cu inten­ţie, fără drept, cercetările beneficiind de sprijinul specialiştilor în medicină veterinară din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor şi a D.S.V.S.A. Hunedoara”, informează IPJ Hunedoara.
Proprietarul animalului împușcat l-a găsit dimineața și a făcut primul apel la 112 în jurul orei 7, dar abia după circa 12 ore au ajuns și autoritățile pentru an­chetă, acestea urmând să stabi­lească dacă este vorba de un accident la vâ­nătoare, braconaj ori altă infrac­țiune, mai ales că în zonă au fost mai multe ca­zuri de braconaj cinegetic. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura