Actualitate

Prinşi la volan fără permis şi beţi mangă!

Mircea Crivăţ

Poliţiştii din Haţeg au fost sesizaţi pe DN 66, că în afara localităţii Baru a avut loc un accident de circulaţie, soldat doar cu pagube materiale.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că, o tânără în vârstă de 19 ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 spre localitatea Petroşani, a fost lovită în partea din spate a autoturismului, de către un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea Pui. În urma acestui eveniment au rezultat doar pagube materiale, însă conducătorul maşinii a părăsit locul incidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.
Ulterior, în jurul orei 20:00, poliţiştii continuând cercetările, au identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier şi au constatat faptul că, acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, bărbatul vinovat de producerea accidentului rutier a fost testat cu aparatul alcooltest care, în urma rezultatului, a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.
În aceeaşi zi, poliţiştii rutieri din Haţeg, în timpul unui control al traficului, au oprit un tânăr în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism pe drumul comunal din localitatea Coroieşti. În urma controlului documentelor, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,41 mg/l, alcool în aerul expirat. Şi în acest caz, s-a deschis dosar de cercetare penală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura