Primarul din Toteşti este mulţumit de modificările aduse Legii achiziţiilor publice. „Calitatea trebuie să primeze, nu nivelul preţului!”

17 aprilie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Senatul a aprobat proiectul de lege prin care se elimină criteriul celui mai mic preţ în licitaţiile de achiziţii publice şi e exclusă obligativitatea ca licitaţiile mai mici de 10.000 de lei să fie derulate prin SEAP. Iniţiativa va fi trimisă Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Printre primarii care salută actul normativ se numără cel din Toteşti.

“Sunt de părere că absolut toate lucrările publice ar trebui realizate în baza celui mai bun raport preţ-calitate, aşa cum prevede iniţiativa legislativă, astfel încât toţi cetăţenii să beneficieze de cele mai bune servicii, care nu sunt neapărat şi cele mai ieftine. Nu faci o lucrare pentru trei luni, ci pentru ani buni, timp în care, dacă se bazează pe calitatea execuţiei şi a materialelor, nu ar trebui să creeze nici o problemă. Au fost atâtea cazuri în care, din pricină că o firmă şi-a asumat în cadrul unei licitaţii un preţ foarte mic, nerealist, nu a mai putut duce la bun sfârşit lucrarea. Ba mai mult, a intrat şi în insolvenţă, blocându-se din punct de vedere financiar şi lăsând în urmă numai necazuri. Nu am avut astfel de situaţii la noi la Toteşti, dar cred că localnicii merită siguranţă şi pe viitor. Cei care au practicat un tarif foarte jos, cred că nu s-au ales cu mai nimic. Chiar dacă preţul de achiziţie nu e poate cel mai mic, primează calitatea şi siguranţa investiţiei. Fie că e implementată din bani europeni, guvernamentali sau din bugetul local, nu trebuie făcută nici risipă. În fond, e vorba de banul public. Sunt convins că şi comunitatea noastră gândeşte în aceeaşi direcţie ”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Acesta a mai subliniat faptul că sunt absolut necesare transparenţa, corectitudinea şi legalitatea în actul administrativ şi că se mai impun unele mici îmbunătăţiri legate de simplificarea procedurilor, termenele de avizare şi achiziţie fiind prea îndelungate şi pierzându-se mult timp, ceea ce înseamnă că se amână şi implementarea.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarul Florin Oancea i-a premiat pe veteranii de război

Ieri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, s-a întâlnit cu veteranii de război. Cu această ocazie, edilul şef al Devei le-a...

Rugby: Ştiinţa Petroşani nu se predă

Întrecerile Diviziei Naţionale de Seniori la rugby au continuat cu etapa a XI-a în cadrul căreia Ştiinţa Petroşani a evoluat...

Tir cu arcul: Devenii, medaliaţi la Cupa Mondială din Slovenia

Sportivii arcaşi de la SCM Deva au participat recent la etapa de Cupa Mondială 2018 Veronica’s CupWorld Ranking Event, concurs...

Închide