FlashPolitica si administratie

Primarul Dan Bobouţanu, atac devastator la adresa aleşilor PNL

Sorina Popa

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), este nelămurit în privinţa votului dat de aleşii locali PNL din Hunedoara, unul total opus de cel din CL Deva.

„Rupţi de realităţile oraşului“
„Am citit materialele care vor fi dezbătute în şedinţa Consiliului Local Deva din această săptămână. Îl felicit pe primarul Florin Oancea, dar şi pe viceprimarul PSD Ovidiu Moş şi pe consilierii social-democraţi că îmbrăţişează viziunea de dezvoltare a oraşului şi vor lua un credit. Şi noi, la Hunedoara am contractat o linie de credit şi se pare că am avut dreptate când am spus că e nevoie de împrumuturi pentru a asigura cofinanţările pentru proiectele cu fonduri europene, cât şi pentru asigurarea finanţării pentru reabilitare stradală din municipiu. Din păcate, liberalii din Hunedoara fac notă discordantă cu cei din Deva. În Hunedoara, liberalii s-au opus contractării creditului, venind cu tot felul de minciuni în CL, lucru care demonstrează că nu fac altceva decât să obstrucţioneze prin orice mijloace dezvoltarea oraşului nostru. Sau poate ce e bun la Deva, unde aleşii locali PSD votează proiectele primarului liberal, nu este bun la Hunedoara, unde liberalii nu votează proiectele de interes local, similar cu cele din reşedinţa de judeţ. Sau poate există două partide liberale, cel din Deva care înţelege cum se face administraţie, şi cel din municipiul Hunedoara, care este rupt de realităţile oraşului, care face o opoziţie distructivă în raport cu cetăţenii noştri“, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului.
Contactat, liderul liberalilor hunedoreni susţine că la Hunedoara nu s-a votat pentru un împrumut, deoarece sunt proiecte cu finanţare guvernamentală suficiente.
„În municipiul Hunedoara, primarul Dan Bobouţanu s-a lăudat în toată presa că are aprobate de către Guvernul PSD-ALDE cele mai multe proiecte de investiţii din judeţ prin PNDL2. În aceste condiţii, dacă le are, consilierii locali PNL au considerat că nu mai este nevoie de un credit, care să împovăreze populaţia municipiului. Aşteptăm să primească banii promişi de guvern. În ceea ce priveşte cofinanţările pentru proiectele europene, primarul din Hunedoara ar trebui să ştie că există o Ordonanţă de Urgenţă care dă posibilitatea accesării de credite de la Trezorerie”, a afirmat deputatul PNL Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

One thought on “Primarul Dan Bobouţanu, atac devastator la adresa aleşilor PNL

  • Marele sofer primar in Hunedoara…ha ha ha! Alt analfabet…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura