Comunitate

Primăria Hunedoara anunţă câştigătorul contractului de reabilitare a Castelului Corvinilor

În această săptămână va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie a proiectului „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor – Municipiul Hunedoara”.

Proiectul a fost aprobat anul trecut, iar finanţarea se ridică la 5 milioane de euro. Acest proiect pe fonduri europene este cel mai valoros din Transilvania pe astfel de monumente turistice. După implementarea acestui proiect, cu siguranţă, Castelul Corvinilor va deveni cel mai important obiectiv turistic de acest gen din România, declara în anul 2017 Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara. Două firme s-au înscris pentru realizarea investiţiei, în final rămânând doar una. Acesta este cel mai important proiect pentru care administraţia locală hunedoreană a reuşit să obţină finanţare de la ADR Vest. Un proiect cu o implicare deosebită în redefinirea turismului din zona de Vest a ţării. Odată reabilitat, Castelul Corvinilor poate deveni cel mai important obiectiv turistic de acest gen din România, cu un număr de turişti de peste 400.000 pe an. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura