Primăria Deva nu mai susţine financiar Centrul de Excelenţă „Tricolor11”

17 ianuarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ovidiu Mănăstire

Primăria  şi Consiliul Local Deva s-au retras din parteneriatul cu Federaţia Română de Fotbal privind Centrul de Excelenţă „Tricolor 11”, deschis din vara trecută în reşedinţa judeţului. Problema este una de ordin juridic, Ministerul Tineretului şi Sportului neeliberând Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) asociaţiei, iar aceasta nu este una de utilitate publică.

Va reveni în parteneriat după rezolvarea problemelor legale
Problemele legale privind parteneriatul dintre Primăria Deva şi Federaţia Română de Fotbal au apărut după un control al Curţii de Conturi Hunedoara, care a decis că Centrul de Excelenţă „Tricolor 11” Deva nu este unul de utilitate publică, neavând CIS  emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, astfel că finanţarea venită din partea Primăriei şi Consiliului Local Deva nu este legală. Primăria Deva a virat începând cu vara trecută suma de 270.000 de lei pentru cazarea, masa şi transportul intern al celor 30 de fotbalişti care fac parte din acest centru, dar acum, cel puţin momentan, nu mai poate legal să vireze o nouă tranşă de bani. „Am primit hârtie de la Ministerul Tineretului şi Sportului care precizează că aceste centre de excelenţă nu au certificat de identitate sportivă. Fără acest CIS, ele nu pot fi asociaţii de utilitate publică, astfel că legal nu mai putem susţine financiar acest centru. Dacă Federaţia Română de Fotbal va rezolva aceste chestiuni, cum de altfel s-a angajat să facă încă de la început, Primăria Deva va reveni în parteneriat. Ideea noastră este să susţinem sportul în Deva, dar trebuie să avem temei legal”, a spus Răzvan Mareş, viceprimarul municipiului Deva.

„Acest centru va rămâne la Deva, cu sau fără ajutorul autorităţilor!”
Indiferent dacă Primăria Deva va rămâne sau nu în parteneriat, conform lui Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva, Centrul de Excelenţă va funcţiona în continuare în reşedinţa judeţului. „Tot ce pot să vă spun eu este că acest Centru de Excelenţă de la Deva va funcţiona în continuare. Ar fi şi păcat să dispară, pentru că e un lucru benefic pentru sportul şi fotbalul românesc. Nu cred că este un conflict de interese cu aceste echipe, care participă în campionatele naţionale de juniori, mai ales că ele nu au dreptul de a se califica la turneele finale. Federaţia Română de Fotbal va încerca să rezolve aspectele juridice ivite acum şi eu cred că oricum şi fără sprijinul Primăriei Deva, nu va fi o problemă să susţină de una singură acest centru”, a spus Adrian Liga. Pentru rezolvarea situaţiei, la Deva este aşteptat în aceste zile Vlad Munteanu, managerul centrelor de excelenţă deschise de Federaţia Română de Fotbal în toată ţara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Pe cine ar vota liberalii hunedoreni la conducerea partidului

Liberalii hunedoreni încă nu s-au trezit din visul urât, după ce au pierdut şi alegerile generale în judeţ. După înfrângerea...

Directorul Poştei judeţene, membru PSD

Directorul Oficiului Judeţean de Poştă Hunedoara, Romi Cărmăzan (foto), este membru al PSD Deva de câteva luni. El a decis...

Soarta conducerii CEH, decisă de Corpul de Control al ministrului

Ce se va întâmpla cu conducerea CEH se pare că vom afla în scurt timp. Mai exact, după ce echipa...

Închide