Sport

Adrian Câmpean: „Jucătorii de la Petrila au plăcerea de a juca fotbal!”

Ovidiu Mănăstire

Căpitanul şi antrenorul secund al liderului Ligii a IV-a Hunedoara, Inter Petrila, crede că gruparea de pe Jiul de Est este favorită la câştigarea campionatului, dorindu-şi promovarea în al treilea eşalon. Experimentatul fotbalist spune că la acest nivel banii nu fac diferenţa între echipe, fotbalul jucându-se şi cu sufletul.

„Suntem un grup unit şi serios!”
Inter Petrila a avut o primă jumătate de campionat aproape perfectă şi este considerată principala favorită la câştigarea Ligii a IV-a la finalul sezonului 2016-2017. Căpitan de echipă şi totodată antrenor secund la Inter Petrila, experimentatul fundaş Adrian Câmpean, 36 de ani, a găsit cauza jocului bun al liderului în toamna anului trecut. „Am devenit un grup unit, mult mai serios la antrenamente şi rezultatele s-au văzut. Mai este jumătate de campionat, dar poziţia din clasament, rezultatele şi lotul experimentat pe care îl avem ne pune în postura de favoriţi”, a spus Câmpean.

„Vrem să ajungem în Liga a III-a!”
Fost jucător la nivelul eşaloanelor doi şi trei, Adrian Câmpean îşi mai doreşte o promovare la finalul carierei. „Ne dorim să promovăm în Liga a III-a, acum depinde şi de posibilităţile financiare ale oraşului. Eu cred că făcând o pregătire bună avem şansa noastră de a termina pe primul loc şi de a trece de barajul de promovare. Vreau să ajung în Liga a III-a pentru colegii noştri mai tineri, pentru conducerea clubului şi pentru oamenii din tribune, care ne susţin şi pe teren propriu, şi în deplasare”, a afirmat căpitanul lui Inter Petrila.

„Banii nu fac diferenţa la acest nivel!”
Fotbalistul trupei din Valea Jiului crede că alături de Inter Petrila şi Hercules Lupeni mai sunt şi alte echipe capabile să lupte pentru prima poziţie, găsind şi o explicaţie pentru supremaţia trupelor din sudul judeţului în fotbalul judeţean al ultimilor ani. „Cred că alături de noi şi Lupeni, atât Haţegul, cât şi Băiţa, sunt capabile să lupte pentru primul loc. Să nu uităm că anul trecut, Băiţa a avut nouă puncte avans şi a terminat pe locul 3. Prevăd de asemenea un retur bun şi pentru Jiul Petroşani. Cred că la acest nivel, banii nu fac atât de mult diferenţa. Fotbalul se joacă şi cu sufletul, iar la Petrila, noi avem plăcerea de a juca fotbal. Probabil aşa s-a întâmplat şi la Vulcan sau Universitatea când s-au impus în Liga a IV-a”, a încheiat Adrian Câmpean. Inter Petrila îşi va relua pregătirile în 1 februarie, urmând să se ia o decizie dacă va efectua un cantonament sau se va antrena doar pe plan local.

One thought on “Adrian Câmpean: „Jucătorii de la Petrila au plăcerea de a juca fotbal!”

  • Și când ajunge la barajul pentru promovarea în liga 3 face blat! Ca în cazul Retezatul Hațeg -UTA Arad!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura