Preşedintele Iohannis refuză să ia decizii în folosul oamenilor

Încălcarea repetată a Constituţiei Ro­mâ­niei, a voinţei electoratului şi apărarea in­te­reselor PNL, sunt dovezile clare ale lipsei de preo­cupare faţă de problemele românilor, care aş­teaptă soluţii din partea tuturor partidelor politice intrate în Parlamentul României.
În timp ce PSD, câştigătorul clar al ale­gerilor parlamentare, are pe masă un Pro­gram de Guvernare coerent şi o propunere de prim-ministru în persoana profesorului Alex­andru Rafila, singurul capabil să aplice soluţii concrete de atenuare a efectelor pandemiei, PNL alături de USR-PLUS şi UDMR readuc la viaţă CDR şi luptă pentru funcţii şi putere prin negocieri subterane.
Programul de guvernare al PSD, seriozi­ta­tea şi competenţa propunerii PSD în ceea ce-l priveşte pe profesorul Rafila, soluţiile con­crete, planurile de măsuri urgente şi profesio­na­lismul sunt ignorate de preşedintele Io­hannis şi acum ne confruntăm şi cu o criză politică, nu doar medicală şi economică.
Rezultatul alegerilor este ignorat din nou şi unirea pier­zătorilor alegerilor parlamentare, pentru a se impune ca ma­joritate, nu aduce ţării nici un câştig de imagine în faţa partenerilor din Uniunea Europeană. Din contră, pierzătorii dovedesc că românii nu sunt importanţi.
Lui Iohannis şi „Noului” CDR nu le pasă nici acum de oameni, cu toate că nu se fac teste, nu se întrerup lanţurile contaminării, nu mai sunt locuri la ATI, spitalele se sufocă, au trecut alegerile şi România se adânceşte în criză.
PSD le cere guvernanţilor să lase ciolaniada şi să rezolve problemele urgente ale românilor! Să implementeze urgent măsurile din programul de luptă împotriva pandemiei, pre­zentat de PSD şi de profesorul Rafila, să crească numărul testărilor, să doteze secţiile ATI cu noi paturi, să crească rapid capacitatea de răspuns a sistemului sanitar şi să pro­fesionalizeze DSP-urile.
Soluţiile prezentate şi propuse de PSD au la bază măsuri care au fost implementate cu succes în toate statele civi­lizate.

Românii nu au nevoie de noi restricţii sau amenzi!
PSD consideră că în acest moment este important să se găsească soluţii şi pentru a se deschide şcolile în siguranţă, aşa cum s-a făcut în multe ţări din UE, pentru a nu se mai închide noi sectoare economice, dar şi pentru ridicarea restricţiilor care blochează ramuri importante ale economiei.
Problemele acute din sănătate şi cele din economie ar trebui să se găsească pe agenda preşedintelui şi a tuturor par­tidelor, nu sfidarea Constituţiei, încălcarea normelor demo­cratice şi refuzul de a încredinţa mandatul de premier candidatului nominalizat de PSD, în calitate de partid câşti­gător al alegerilor parlamentare.
E o certitudine că românii au votat schimbarea, au votat PSD şi PSD are, fără nici o îndoială, soluţii de guvernare in­com­­parabil mai bune decât „Noul” CDR – alianţa de dreapta PNL- USR Plus – UDMR. Un Guvern de Uniune Naţională condus de Alexandru Rafila este soluţia rezonabilă pentru ieşirea din pandemie şi pentru evitarea unei crize politice în perioada următoare.
În ultimele zile, PNL şi USR-PLUS, împreună cu UDMR, au omis cu desăvârşire discuţiile despre soluţii pentru oameni, ceea ce dovedeşte că orice altă formulă de guvernare este sortită eşecului şi generează probleme politice din cauza luptei lor pentru ciolan. Cu toate că ar fi trebuit să pună punct acestei goane după funcţii şi putere, după consultările cu partidele politice, preşedintele Iohannis a ales să gireze în continuare bătălia pe ciolan şi a temporizat desemnarea premierului pentru a da „Noului” CDR posibilitatea să se înţeleagă.
Din punctul meu de vedere, votul primit de la cetăţenii ţării trebuie să responsabilizeze politicienii şi aceştia să-l per­ceapă ca pe o datorie de a apăra ţara şi a-i reprezenta pe români. Trebuie stopată pandemia Covid şi relansată eco­nomia prin măsuri concrete şi sustenabile, orientate spre nevoile reale ale românilor, nu generată încă o criză, politică de această dată.
Este important ca toţi politicienii să conştientizeze că sta­bi­litatea, unitatea şi grija faţă de sănătatea cetăţenilor sunt priorităţile în jurul cărora trebuie să-şi desfăşoare activitatea.

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare