Preşedintele Consiliului Judeţean pune presiune pe drumari

3 noiembrie 2016 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

03-drumuri-1 03-drumuriPreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, le-a cerut constructorilor care au câştigat licitaţiile pentru întreţinerea şi modernizarea drumurilor judeţene, să grăbească lucrările care sunt în derulare.
Reparaţiile, care vizează plombarea gropilor, curăţarea şanţurilor şi rigolelor, montarea de indicatoare unde este nevoie, toaletarea arborilor din lateralul drumului, au ca termen de finalizare data de 15 noiembrie. Asigurarea confortului locuitorilor, atragerea de vizitatori în zonele cu potenţial turistic ridicat, sunt printre principalele motive ale urgentării lucrărilor de reparaţii şi modernizări ale drumurilor judeţene.
„Până acum, au fost efectuate sau sunt în curs de realizare lucrări de reparaţii pe următoarele tronsoane: DJ 705F Căstău – Sibişel, DJ 705J Chitid – Ocolişu Mic – Ludeşti, DJ 709G Turdaş – DN7, DJ762 Baia de Criş – Bulzeşti, DJ 741 Bucureşci – Curechiu, DJ 687G Toteşti – Densuş, DJ 687C Boiţa – Răchitova, DJ 687E Ghelari, DJ 687N Dealu Mic, DJ 664 limită judeţul Gorj – Pas Vâlcan – Vulcan,DJ 709 Slătinioara – Cabana Rusu.
În ceea ce priveşte modernizarea drumurilor judeţene, ale căror lucrări sunt în derulare de ceva vreme, conducerea CJ Hunedoara a solicitat şi aici încadrarea în termenele prevăzute în contract. Două dintre tronsoane, respectiv DJ 705L Mada, km 0+000-6+500 şi DJ 763A: Şteia – Tomeşti – Tiuleşti – limită jud. Arad, km 0+000-13+400, s-au finalizat înainte de termen. Recepţia pentru DJ 763A a fost semnată de către comisia CJ Hunedoara în data de 25 octombrie 2016. Aproape de finalizare, grad de realizare de 90-98 la sută, sunt DJ 706B Luncoiu de Jos – Sârbi, km 2+800-3+800 şi 7+150-19+450, respectiv DJ 637B Vălişoara – Dealu Mare – Podele, km 0+000-9+700. Alte patru drumuri judeţene sunt în diferite stadii de realizare şi, în paralel, au demarat două noi proiecte de modernizare”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.
În anul 2017, conducerea CJ Hunedoara îşi propune ca drumurile aflate în administrarea instituţiei să fie modernizate în mare măsură, astfel încât distanţele dintre localităţi sau până la obiectivele turistice să fie parcurse rapid şi în condiţii decente. (A. Năstase)

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Daniel spune:

    Sa ne spuna d-nul Presedinte al CJ HD cand da drumul circulatiei pe podul de la Bretea Romana ca ne-a uscat de bani cat am platit la motorina sa ocolim pe la Calan,Hateg etc…

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comuna Luncoiu de Jos – un paradis al… enduriştilor

Pe lângă aerul curat, ţuica tare (bună), mâncăruri alese şi meşteri pricepuţi, comuna Luncoiu de Jos mai are şi câteva...

Cea mai bună din oraş la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar

Echipa de fotbal a Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” din Deva a câştigat etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar...

Cetate merge la Zalău pe principiul: „Nu avem ce pierde!”

Ajunsă pe loc retrogradabil direct, Cetate va avea un meci extrem de dificil pe terenul lui HC Zalău. Gazdele pleacă...

Închide