Comuna Luncoiu de Jos – un paradis al… enduriştilor

Dorin Corpade

Pe lângă aerul curat, ţuica tare (bună), mâncăruri alese şi meşteri pricepuţi, comuna Luncoiu de Jos  mai are şi câteva pitoreşti şi interesante trasee turistice. Între acestea se disting (şi sunt din ce în ce mai căutate) traseele unde pot fi practicate sporturile motorizate sau chiar cele… extreme.
Ca urmare, de o vreme, aşezarea este curtată de „endurişti” germani, veniţi pe aceste meleaguri pentru porţia de noroaie, oferită cu generozitate, pe vreme ploioasă, de drumeagurile ori cărăruile ce se pierd pe sub cetina pădurii. Locul ce atrage ca un magnet pasionaţii de „off-road” este Dealul Fetii. Acesta este urmat de Dealu Mare şi în continuare de Podele, situată la o înălţime apreciabilă, cu drumuri abrupte şi sinuoase. Cei aflaţi în căutarea adrenalinei pot porni şi din satul Stejărel către limita comunei Vorţa, sau pot urca la Dealul Boului, spre a se îndrepta apoi către Musariu, un loc al legendelor şi poveştilor despre aur şi aurari, despre holoangări şi vâlve ale băilor. Nu trebuie omis nici traseul ce duce spre Dealul Grozesc şi  Valea Lungă, cu parcul, cabana şi observatorul de vânătoare din zonă.
La atâţia vizitatori motorizaţi, pe două sau pe patru roţi, printre tinerii satelor capătă contur o pasiune… lucrativă – ghidajul auto-moto pe coclauri – după cum ne spunea Georgeta Ştefan, de la Centrul de Informare Turistică al comunei. Aceştia şi-au cumpărat ATV-uri ori motociclete enduro şi-i însoţesc pe turiştii străini, zi sau noapte, după cum vor aceştia, pe cărările aşezărilor din pridvorul Apusenilor. Tot de la ea am aflat că din cele şapte trasee turistice „standardizate”, care „musai” trebuie să treacă şi pe la poarta vreunui meşter popular, cinci sunt pretabile sporturilor motorizate – ATV, autoturisme 4×4 sau  motociclete. Lungimea acestor trasee se apropie de 60 de kilometri. Un singur traseu, deşi pretabil practicării sporturilor motorizate, nu este recomandat întru totul „driverilor” de cai-putere, fiindcă cel ce porneşte pe drumul forestier  de pe Valea Mare, obligatoriu trebuie să treacă şi pe lângă cazanul de ţuică al lui nea Tănase şi, de regulă, aici se cam fac lungi popasuri, atunci când se vede fumul ieşind de acolo ca de pe coşul unei locomotive ce urcă dealul. Iar dacă popasurile sunt de durată, firesc, se-nmulţesc şi… cărările.
Lăsându-i pe cei care caută adrenalina şi noroaiele să scotocească după ele pe vârfurile dealurilor, prin păduri sau pe firul apelor, mai trebuie spus că această aşezare din Ţara Zarandului este şi încântătoare, şi primitoare, fiind alcătuită dintr-o succesiune de dealuri şi văi, cu case risipite sau adunate după configuraţia terenurilor şi cu o diferenţă de nivel de 350 de metri,  până în vârful Dealului Fetii. La aceste configuraţii de teren se mai adaugă una – platourile. Mai mult sau mai puţin netede, acestea se pretează la amenajarea unor structuri turistice, camparea cu corturi, practicarea de drumeţii şi a diferitelor sporturi în aer liber şi, nu în ultimul rând, admirarea priveliştilor înconjurătoare.