Poliţista schioare

26 februarie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Livia Botici

Practică schiul de performanţă de la vârsta de 12 ani, iar în 2007 a obţinut locul cinci la Olimpiada Internaţională de Schi a Poliţiştilor, organizată în Germania.

Trofee peste trofee

În vârstă de 24 de ani, Mihaela Huda (foto), subinspector în cadrul Biroului de Combatere a Fraudelor Economico-Financiare, se poate lăuda cu faptul că este cea mai bună schioare – poliţistă. Zilele trecute, aceasta a participat la etapa naţională a Campionatului de Schi, organizată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în judeţul Maramureş. Evenimentul sportiv a reunit aproape 200 de participanţi, iar hunedoreanca a ieşit pe locul 1 la probele de slalom uriaş şi slalom special, la proba specială, reuşind timpi mai buni decât ai bărbaţilor participanţi. Pe toată perioada sportivă, Mihaela Huda a câştigat peste 50 de medalii şi diplome, secretul său fiind poveţele părinţilor, ambii schiori profesionişti, pasiunea, dar şi foarte multă muncă. „Pe schiuri mă simt mai în siguranţă decât pe tocuri”, mărturiseşte poliţista.

Master, poliţie, dar şi schi

Sportiva lucrează de puţin timp la Biroul de Combatere a Fraudelor Economico-Financiare, din cadrul Poliţiei municipiului Deva şi este absolventă a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, urmează un masterat în economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Atunci când nu îi anchetează pe cei care săvârşesc infracţiuni economice, Mihaela Huda se antrenează în Staţiunea Straja, pentru a fi mereu în formă, dar şi pentru a-şi doborî propriile recorduri sportive.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Start într-o misiune imposibilã

Reinventată sub bagheta lui Titi Alexoi, Retezatul Haţeg începe, azi, returul de campionat, cu obiectivul extrem de ambiţios de a...

Gura lumii

Se vorbeşte de o vreme încoace tot mai mult, prin zona sudică a judeţului, despre un primar al unui oraş...

Teo şi peruanii (sau columbieni, ce-or fi…)

Despre Teo am mai scris, cred că acum vreo doi ani. Îl cunoaşteţi poate, cântă la chitară, ba pe centrul...

Închide