Peste 3.100 de cetăţeni din judeţul Hunedoara vor primi carduri pentru mese calde

11 noiembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Prin Ordonanţa de Urgentă nr. 115/2020 a Guver­nului României, a fost instituită Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, denumită în continuare S.N.S.P.V.P.A., com­ponentă a Programului operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate 2014 – 2020, finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună, iar destinatarii finali sunt:
a) persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii.
În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizaţii sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora de­păşeşte valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aceştia nu beneficiază de tichete so­ciale pe suport electronic pentru mese calde;
b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv per­soanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.
Instituţia Prefectului – judeţul Hunedoara, organi­zaţie parteneră a Ministerului Fondurilor Europene, a recepţionat, în data de 6 noiembrie, 3.176 de plicuri cu tichete de masă pe suport elec­tronic, pe care le distribuie către primării, urmând ca plicurile să ajungă la beneficiarii finali până cel mai târziu în data de 16 noiembrie.
Fiecare plic pe care îl primeşte destinatarul conţine: cardul, într-un plic mic, separat; codul PIN, într-un pic mic separat; lista unităţilor care acceptă cardul pentru mese calde.
La începutul lunii decembrie 2020, Ministerul Fondurilor Europene va vira, În contul des­ti­na­ta­rilor finali eligibili, alocaţiile pentru mese calde, după cum urmează:
– destinatari eligibili începând cu luna sep­tembrie 2020: 720 lei;
– destinatari eligibili începând cu luna octombrie 2020: 540 lei;
– destinatari eligibili încăpând cu luna noiembrie 2020: 360 lei.

Tichetele pentru mese calde trebuie să fie utilizate, în termen de 12 luni de la alocare, pentru tranzacţii care nu vor depăşi suma de 40 de lei / zi.
Card-urile (tichetele) sunt personale, pentru uz individual şi nu sunt valabile pentru tranzacţii în alte unităţi (societăţi comerciale) decât cele menţionate în listă. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Aparatul pentru teste Covid din Valea Jiului, în licitaţie

Echipamentul medical va deservi întreaga Valea Jiului, în condiţiile în care populaţia din regiune avea posibilitatea să se testeze doar...

Bulina neagră

Marian Vlad, de 36 de ani, din Baia Mare, rezident în Haţeg Pentru că a fost trimis în judecată de...

Bulina albă

Imre Szuhanek, preşedintele Asociaţiei Petro Aqua, custode al Peşterii Bolii Pentru lucrările efectuate în acest an la Peştera Bolii, obiectiv...

Închide