Actualitate

Peste 1.000 de mineri vor fi disponibilizaţi

02 mina subteran Mineri SECRET. (4)

Dana Istudor

 Mai bine de 1.000 de mineri, angajaţi ai Companiei Naţionale a Huilei Petroşani vor fi disponibilizaţi anul viitor.

Proiectul va fi supus aprobării consiliului
Aproape 1.600 de persoane vor pleca din minerit, conform programului de restructurare întocmit de CNH Petroşani, pentru a putea intra în complexul energetic. Primele disponibilizări, adică 1.000 de ortaci vor părăsi CNH din 2010. „Compania are un proiect de restructurare, care va fi supus spre aprobare Consiliului de Administraţie, Adunării Generale a Acţionarilor şi apoi ministerului. Dacă acest proiect se aprobă, este vorba despre un număr maxim de 1.600 de angajaţi, care urmează să plece”, a declarat Constantin Jujan, directorul general CNH Petroşani.

Se înghesuie să se disponibilizeze
Sindicatele nu sunt de acord cu disponibilizările, decât dacă vor fi făcute investiţii serioase în mineritul Văii Jiului. Liderii cer angajări de personal, pentru că minerii sunt tot mai bătrâni şi mai bolnavi. „Dacă ne încadrăm în bugetul de venituri şi cheltuieli în fondul de salarii, sigur că şi noi ne dorim reîmprospătarea forţei de muncă. Acest lucru nu se poate face însă, decât după nouă luni de la aplicarea programului de restructurare sau, mai repede, dacă se constituie complexul energetic”, precizează directorul CNH. Dintre cei care vor pleca din Compania Naţională a Huilei sunt atât mineri, cât şi personal de suprafaţă. Contrar aşteptărilor, disponibilizările sunt aşteptate cu foarte mare interes de mineri, în special de cei care mai au puţin până la pensie, adică unul sau doi ani. Cu plăţile compensatorii şi o formă de asistenţă socială, cum ar fi şomajul, ortacii aflaţi în prag de pensionare se vor înghesui să se înscrie pe listele de disponibilizări, însă numai dacă li se va garanta că vor intra direct în pensie. CNH Petroşani mai are puţin peste 11.000 de angajaţi, din 50.000, cât avea în urmă cu circa 20 de ani.

2 comentarii la „Peste 1.000 de mineri vor fi disponibilizaţi

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura