Comunitate

Pentru că le-a ajuns cuţitul la os, sindicaliştii de la Termocentrala Mintia ameninţă cu noi proteste

Adriana Năstase

Sindicaliştii de la Cartel Alfa, filiala Hu­ne­doara, au solicitat prefectului să convoace Comisia de Dialog Social, având în vedere situaţia gravă în care se află Complexul Ener­getic Hunedoara.

Le-au reţinut banii, dar nu i-au virat către bănci
Sindicaliştii cer să fie stabilit modul de func­ţionare a societăţii pe termen scurt, precum şi modalitatea de plată a drepturilor băneşti la zi şi a celor restante pentru salariaţii de aici. “Facem solicitarea aceasta, având în vedere lipsa veniturilor necesare pentru asigurarea echi­pamentelor şi a pieselor de schimb, a sto­curilor de cărbune, a plăţii drepturilor sala­riale. Vă aducem la cunoştinţă faptul că s-a ajuns la reţinerea pe statul de plată a ratelor către pilonul III de pensii, popriri, rate bănci sau CAR, fără ca sumele reţinute să fie virate către beneficiar. Un alt exemplu este impo­zitarea unor drepturi de natură salarială fără ca acestea să fie plătite către salariaţi (vezi ajutorul de încălzire). De asemenea, atragem atenţia asupra riscului de oprire a Termo­centralei Mintia din cauza lipsei stocurilor de cărbune, dar şi ca urmare a unor manifestări de protest în rândul salariaţilor nemulţumiţi că nu li se dau salariile”, se arată în adresa sin­dicaliştilor către Prefectura Hunedoara.

Refuză să prezinte situaţia cerută
O altă adresă a fost transmisă ministrului Energiei, Virgil Popescu, în care sindicaliştii de la Solidaritatea Hunedoara se plâng că la Termocentrala Mintia au fost făcute majorări de lefuri pe pile.
„O parte dinntre angajaţi au beneficiat de majorări salariale pe alte criterii decât cele pro­fesionale …, în condiţiile în care nu au fost plătite integral lefurile angajaţilor. Conducerea societăţii a refuzat să ne prezinte o situaţie a salariaţilor la zi, conform art 163 din Codul Muncii’, au transmis sindicaliştii de la Ter­mocentrala Mintia ministrului Energiei.
„Vă solicităm de asemenea să dispuneţi un control amănunţit al activităţii Biroului Re­surse Umane de la Termocentrala Mintia pen­tru a identifica responsabilii cu competenţe în asigurarea şi completarea necesarului de per­sonal pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi că au permis să se ajungă prin lipsa personalului la punerea în pericol a activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cadrul termocentralei”, susţin cei de la Sin­dicatul Solidaritatea Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura