Actualitate

Pe unde au mai umblat parlamentarii hunedoreni

Carmen Cosman

An de criză, dar nu pentru toată lumea. Aleşii poporului au fost plecaţi, pe parcursul anului 2011, în zeci de delegaţii sau misiuni peste hotare, fără să facă rabat de la confortul lor.

Astfel, parlamentarii români au cheltuit anul trecut sume impresionante, doar pentru delegaţiile peste hotare. Aleşii neamului nu s-au zgârcit când a venit vorba despre plecările în delegaţii sau misiuni economice, culturale sau de altă natură, iar banii nu au venit din buzunarele lor, ci din bugetul de stat. Numai în luna octombrie – ultima contabilizată de Camera Deputaţilor şi Senat până în acest moment – au fost cheltuiţi 470.000 de lei pentru deplasările în străinătate ale parlamentarilor, vizita cea mai scumpă fiind cea a lui Cristian Diaconescu, în SUA, pentru care a fost alocată suma de 22.464 lei. Aleşii hunedoreni nu au fost foarte plimbăreţi în anul care a trecut, dar nu puteau lipsi de pe listele cu delegaţiile oficiale peste hotare. De exemplu, senatorul PSD Cosmin Nicula (foto stânga), secretar al Biroului Permanent al Senatului, în trei comisii ale acestei camere, a participat la cea de-a şaptea sesiune ordinară a Comisiei Mondiale de Etică a Ştiinţei şi Tehnologiei, desfăşurată în perioada 8 – 13 octombrie 2011 în Qatar. O delegaţie care a costat peste 10.850 de lei. Tot Nicula a vizitat şi Franţa pe banii Senatului, în luna mai a anului trecut, unde a participat la reuniunea Consiliului Executiv al UNESCO. De această dată, suma alocată a fost de peste 5.641 de lei.
Şi deputatul Iosif Blaga (foto dreapta)  a fost peste hotare cu bani de la stat. De exemplu, acesta a făcut parte din delegaţia care a participat, în perioada 9 – 10 iunie, la reuniunea Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Reuniunea a avut loc la Strasbourg şi deplasarea a costat 9.661 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura